Donald Trump despre punerea sa sub acuzare: „Este cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria politicii”
Data actualizării: Data publicării:
Președintele în funcție al SUA, Donald Trump, a făcut, marți, primele declarații după insurecția de la Capitoliu. Înainte de a pleca într-o inspecție la zidul de la granița cu Mexicul pe care el l-a comandat, Trump a spus despre demersul democraților de a-l pune sub acuzare pentru incitare la insurecție că aceasta este „o continuare a celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria politicii”
Trump a calificat punerea sa sub acuzare drept „ridicolă” și a susținut că aceasta provoacă în rândul publicului american „multă furie”.
Înainte de a se urca în elicopterul militar, Donald Trump le-a spus reporterilor: „Nu vrem violență. Niciodată violență, absolut nicio violență”
El a condamnat dorința democraților de a-l înlătura din funcție înainte de finalul mandatului. „Cred că asta este periculos pentru țară și provoacă multă furie”, a spus el