Deși atacă de aproape un an Ucraina, Putin se plânge că regiuni rusești sunt bombardate dinspre teritoriul ucrainean

Data publicării:
Vladimir Putin cu un document în mâini
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin spune că armata Rusiei trebuie să pună capăt bombardamentelor împotriva regiunilor ruseşti dinspre teritoriul ucrainean, despre care a spus că au lăsat mulţi oameni fără adăpost sau fără curent electric.

Putin a vorbit la o reuniune guvernamentală cu privire la refacerea locuinţelor şi infrastructurii distruse în regiunile din sud-vestul Rusiei de la graniţa cu Ucraina.

„Desigur, sarcina prioritară este de a elimina chiar posibilitatea de bombardamente. Dar aceasta este treaba departamentului militar”, a spus Putin, citat de Agerpres.

Ucraina nu revendică responsabilitatea pentru atacuri care lovesc interiorul teritoriului rus, dar le-a descris drept „karma” pentru invazia Moscovei, care a distrus oraşe ucrainene şi a vizat sistematic infrastructura energetică a ţării, lăsând oamenii frecvent fără electricitate şi apă în mijlocul iernii, notează Reuters.

Putin a citat regiunile ruseşti Belgorod, Briansk şi Kursk, precum şi Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, ca zone unde locuinţele au fost avariate sau distruse.

Oamenii se confruntă cu probleme „foarte acute” şi este nevoie de reparaţii şi compensaţii, a mai spus el.

„Mulţi oameni s-au trezit într-o situaţie dificilă, şi-au pierdut casele, au fost obligaţi să se mute la rude sau în locuri de reşedinţă temporare, s-au confruntat cu întreruperi în furnizarea apei, căldurii şi electricităţii”, a adăugat el.

Declarațiile sale subliniază frustrarea Moscovei la frecvenţa atacurilor în sudul Rusiei, care au inclus lovituri asupra unor obiective precum substaţii de energie electrică şi depozite pentru arme şi combustibil, arată Reuters.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...