Procurorii i-au reținut, joi, pe doi dintre consilierii președintelui Bulgariei, Rumen Radev. Este vorba despre Ilia Milușev, consilierul prezidențial pentru securitate, și de Plamen Uzunov, consilierul juridic pe probleme de combatere a corupției, informează presa bulgară.
Arestările au intervenit după ce procurorii de la Sofia au solicitat accesul în două birouri ale Președinției Bulgariei: într-unul lucra unul dintre consilieri, iar în celălalt - secretarul șefului statului.
Descinderile sunt legate de două anchete separate. Una dintre ele este derulată de Procuratura Militară, cealaltă de Parchetul anticorupție. Presa bulgară a scris în trecut despre suspiciuni de trafic de influență la adresa unor angajați ai Președinției bulgare, dar judecătorii au fost de acord abia acum cu cererea procurorilor de a cerceta birourile suspecților.
Autoritățile au făcut joi și o a treia arestare, un fost angajat al Agenției de Informații a Statului.
Consilierul prezidențial pe teme de securitate a fost arestat în legătură cu o anchetă referitoare la dezvăluirea unor secrete de stat. Reținerea a intervenit după ce i-au fost examinate datele din telefon. Acestea au arătat că Milușev a transmis în mod voluntar patru documente, dintre care unul îl luase ilegal de la Agenția de Informații a Statului. Consilierul susținea însă că a găsit documentele în biroul său de la Președinție.
Celălalt consilier prezidențial a fost reținut pentru 24 de ore în apropiere de Plovdiv și va fi adus în capitală. În urma perchezițiilor din biroul său de la sediul Președinției au fost ridicate documente și date informatice. El este vizat de o anchetă în legătură cu trafic de influență, în care este implicat și un om de afaceri, Plamen Bobokov. Și acesta din urmă a fost reținut. Bobokov, puţin cunoscut publicului până recent, deşi este unul din cei mai mari proprietari de afaceri din Bulgaria, a fost reţinut prima dată în mai, în legătură cu o afacere cu deşeuri ilegale, fiind eliberat în iunie contra unei cauţiuni de 1 milion de leva.
Citiți și: Scandal politic incredibil în Bulgaria. Premierul Borisov îl acuză pe președintele Radev că îl spionează cu drone în dormitor
Redactor: Luana Păvălucă