Derek Chauvin, poliţistul găsit vinovat de uciderea lui George Floyd, îşi va afla pedeapsa la 16 iunie

Data publicării:
Fostul polițist Derek Chauvin în mmomentul arestarii lui george floyd
Fostul polițist Derek Chauvin. Foto: Darnella Frazier / AFP / Profimedia

Poliţistul american găsit marţi vinovat de uciderea lui George Floyd îşi va primi sentinţa la 16 iunie, arată un document publicat vineri de justiţia din statul Minnesota. Derek Chauvin riscă 12 ani şi jumătate de închisoare, dar pedeapsa i-ar putea fi majorată dacă magistratul concluzionează că există circumstanţe agravante.

Pronunţarea sentinţei este programată la orele 13.30, (18.30 GMT), la tribunalul din Minneapolis, potrivit program postat de autoritatea judiciară, notează AFP, citat de Agerpres.

Poliţistul alb de 45 de ani a fost judecat pentru că l-a ucis pe afro-americanul George Floyd apăsându-l cu un genunchi pe gât timp de circa zece minute, în cursul arestării acestuia în mai 2020 la Minneapolis.

Moartea lui George Floyd a devenit un simbol al brutalităţii poliţiei împotriva minorităţilor în Statele Unite.

Agonia sa a fost filmată de o trecătoare. Scena, difuzată pe reţelele sociale, a făcut înconjurul lumii, provocând manifestaţii de furie şi apeluri la o reformă în profunzime a poliţiei americane, acuzată în mod regulat de rasism.

Citește și: Reacția familiei lui George Floyd după verdictul în procesul lui Derek Chauvin: „Astăzi putem respira din nou”

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a anunţat miercuri deschiderea unei anchete privind poliţia din Minneapolis pentru a stabili dacă "urmează un model sau practici de menţinere a ordinii neconstituţionale sau ilegale".

Ancheta îşi propune să stabilească dacă poliţia recurge sistematic la forţa excesivă, inclusiv în cursul manifestaţiilor legale.

Mai multe abuzuri ale poliţiei au avut loc în timpul celor trei săptămâni ale procesului, sporind şi mai mult tensiunea în acest oraş din nordul Statelor Unite.

La 11 aprilie, Daunte Wright, un afro-american de 20 de ani, a fost ucis de o poliţistă albă în cursul unui banal control rutier la periferia oraşului Minneapolis.

Moartea lui a dus la manifestaţii marcate de violenţe timp de mai multe zile.

Şi chiar înainte de anunţul verdictului, o adolescentă de culoare de 16 ani a fost împuşcată de un poliţist la Columbus, în statul Ohio. Potrivit imaginilor înregistrate de camera video purtată de agent, ea părea să atace o altă fată cu un cuţit.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ilie Bolojan. A moștenit o mare parte din bunurile pe care le deține acum
Digi FM
Cum reacționează soțul Simonei Țăranu atunci când ea primește mesaje de la fotbaliști celebri?
Pro FM
De ce nu va primi bani Kendrick Lamar pentru reprezentația de la Super Bowl 2025. Explicațiile organizatorilor
Film Now
Rochie foarte scurtă, zâmbet strălucitor și naturalețe cât cuprinde. Selena Gomez, cuceritoare pe covorul roșu
Teatru UNATC
UNATC a lansat o petiție pentru susţinerea introducerii educaţiei teatrale şi a disciplinei Arte în licee
Newsweek
1.000.000 de pensii cresc cu 250 lei din aprilie. Șeful Casei de Pensii spune cine primește banii
Digi FM
Selena Gomez și Benny Blanco, într-o zi obișnuită din viața lor. Cei doi logodnici, însoțiți de bodyguarzi la...
Digi World
Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai mănânci. Cum știe creierul că te-ai...
Digi Animal World
O focă, descoperită într-o cameră de hotel din Țările de Jos. „Crezi că ai văzut totul, apoi se întâmplă așa...
Film Now
Apariția lui Tom Cruise la Super Bowl împarte internauții în două tabere. „Ce s-a întâmplat cu fața lui?”, „E...
UTV
Andreea Bălan, declarații surprinzătoare despre George Burcea. „Nu mai e același lucru. Acum, toată creșterea...