Decizie surprinzătoare la Kiev: Volodimir Zelenski i-a demis pe șeful serviciului de securitate și pe procurorul general

Data publicării:
volodimir zelenski
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a luat o decizie surprinzătoare și i-a demis duminică seara pe șeful serviciului securității interne (SBU), Ivan Bakanov, prietenul său din copilărie, și pe procurorul general, Irina Venediktova, figură devenită foarte cunoscută în ultimele luni, care se ocupa de investigarea crimelor de război comise de ruși în Ucraina.

Ambii oficiali rămași fără funcție sunt acuzați că nu și-au făcut treaba bine, iar asta a permis rușilor să avanseze în Ucraina.

Pe de altă parte, șeful serviciului de informații interne care era responsabil de regiunea Crimeea a fost arestat. Bărbatul, care fusese demis din funcție în martie 2022, este acuzat că a colaborat cu forțele de ocupație și că le-a dat documente secrete rușilor

Ordinele de demitere a șefului securității interne și a procurorului general au fost publicate pe site-ul Președinției ucrainene.  Printr-un alt decret, procurorul general adjunct Oleksii Simonenko este numit procuror general interimar.

De ce au fost demiși Ivan Bakanov și Irina Venediktova

Ivan Bakanov a fost concediat în temeiul articolului 47 din Statutul disciplinar al forțelor armate ale Ucrainei, care se referă la „neexecutarea (îndeplinirea necorespunzătoare) a îndatoririlor oficiale, care are ca rezultat victime umane sau alte consecințe grave sau creează premisele unei amenințări cu astfel de consecințe”, scrie The Guardian.

Ivan Bakanov fusese numit în fruntea SBU în 2019, după ce Zelenski a câștigat alegerile, și era considerat ca fiind un apropiat al președintelui.

Ulterior, Zelenski a explicat că a luat aceste măsuri întrucât peste 60 dintre subalternii celor doi oficiali acționau împotriva intereselor Ucrainei în teritoriile ocupate de ruși, iar asta pune la îndoială calitățile lor de conducători ai instituțiilor respective.

Aceste demiteri sunt de departe cele mai răsunătoare evoluții politice care au loc la Kiev de la invadarea Rusiei la 24 februarie, scrie Reuters. Într-o postare pe contul de Telegram, Zelenski a explicat că i-a concediat pe înalții oficiali deoarece s-a dovedit că mulți membri ai instituțiilor pe care le conduceau au colaborat cu Rusia, o problemă care se înregistrează și în alte agenții guvernamentale, a menționat Zelenski.

Peste 650 de cazuri de trădare și colaborare cu ocupantul rus

Zelenski a anunțat că au fost depistate 651 de cazuri de presupusă trădare și colaborare în rândul unor angajați ai Procuraturii și ai forțelor de ordine, iar peste 60 de oficiali din subordinea lui Bakanov și Venediktova lucrau împotriva Ucrainei în teritoriile ocupate de Rusia.

„O astfel de serie de infracțiuni împotriva fundamentelor securității naționale și legăturile depistate între angajații forțelor de securitate ale Ucrainei și serviciile speciale ale Rusiei ridică foarte serioase semne de întrebare în legătură cu liderii acestor instituții. Fiecare dintre aceste întrebări va primi un răspuns adecvat”, a spus Zelenski.

În discursul său nocturn către națiune, Zelenski s-a referit și la recenta arestare sub suspiciunea de trădare a fostului șef al SBU care era responsabil de regiunea Crimeea, anexată de Rusia în 2014 și pe care Kievul și Occidentul o consideră teritoriu ucrainean. „Au fost adunate suficiente dovezi pentru a acuza această persoană de trădare. Toate activitățile sale criminale sunt documentate”, a declarat președintele ucrainean.

Infiltrarea rusă, o provocare pentru Ucraina

Numărul mare de cazuri de presupusă trădare scoate la iveală provocarea uriașă a infiltrării rusești cu care se confruntă Ucraina, care luptă pentru supraviețuirea sa ca stat, comentează Reuters.

De la invazia din 24 februarie, trupele ruse au capturat teritorii din sudul și estul Ucrainei cu prețul vieții a mii de oameni. Orașe întregi au fost distruse, iar milioane de oameni au fost nevoiți să fugă din calea războiului. Rămâne neclar însă cum de a căzut atât de repede regiunea Herson, ocupată de ruși în sud, în contrast cu rezistența acerbă din jurul Kievului, care a forțat Rusia să se retragă în cele din urmă pentru a se concentra pe capturarea zonei industriale Donbas, din est, notează Reuters.

Zelenski a lăsat să se înțeleagă că vor urma și alte demiteri. „Vor fi evaluate acțiunile specifice și orice lipsă de reacție a fiecărui oficial din sectorul de securitate și din agențiile de aplicare a legii. Evaluarea corespunzătoare a agențiilor de aplicare a legii a dat deja primele rezultate și va fi continuată”, a spus președintele ucrainean. El a precizat că îi va cere prim-ministrului să accelereze căutarea unui nou șef al Biroului Național Anticorupție, menționează CNN.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Daddy Yankee își acuză fosta soție că a retras 80 de milioane de dolari fără acordul lui. Rapperul a divorțat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei