Decizie istorică. Curtea Supremă a SUA a decis că jumătate din statul Oklahoma aparține nativilor americani

Data actualizării: Data publicării:
nativ american
FOTO: Getty Images

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aproximativ jumătate din statul Oklahoma aparține nativilor americani și a anulat o condamnare pentru viol a unui membru de trib, relatează BBC NEWS.

Judecătorii au decis cu 5 voturi la 4 că partea de est a statului, inclusiv al doilea cel mai mare oraș, Tulsa, să fie recunoscută ca parte a unei rezervații.

De asemenea, au anulat condamnarea lui Jimcy McGirt și au decis că locul unde a avut loc violul trebuie recunoscut că parte a unei rezervații, pe baza revendicării istorice a tribului Muscogee (Creek), deci în afara jurisdicției autorităților statului.

Decizia înseamnă că, pentru prima oară, cea mai mare parte a estului Oklahomei este considerată în mod legal rezervație. Peste 1,8 milioane de oameni trăiesc în teritoriul respectiv, dintre care 400.000 în Tulsa, al doilea cel mai mare oraș din Oklahoma.

Într-un comunicat comun, statul, tribul Creek și alte patru din cele „Cinci Triburi” („Five Tribes”) ale Oklahomei au anunțat că „fac progrese substanțiale” în direcția unui acord privind o jurisdicție comună, pe care o vor prezenta guvernului federal. Celelalte triburi sunt Cherokee, Chickasaw, Choctaw și Seminole.

Triburile și statul sunt angajate să implementeze un cadru pentru o jurisdicție comună care va păstra interesele suverane și drepturile de autoguvernare, confirmând în același timp înțelegerile de jurisdicție, procedurile, legile și reglementările care asigura siguranță publică, economia și drepturile proprietății private", arată comunicatul.

Conform deciziei, membrii triburilor care trăiesc în interiorul granițelor rezervației vor fi scutiți de anumite obligații către stat, cum ar fi plata impozitelor către acesta, în timp ce nativii americani găsiți vinovați în instanțele de stat vor putea să conteste sentințele pe motive de jurisdicție. De asemenea, triburile vor putea obține mai multă putere pentru a reglementa vânzările de alcool și pentru a extinde jocurile de noroc în cazinouri.

De asemenea, decizia instanței a anulat condamnarea de 1.000 de ani de închisoare pentru McGirt, acuzat că a violat o fetiță în 1997, dar, cel mai probabil, acesta va fi judecat din nou în instanța federală.

În conformitate cu legislația SUA, membrii triburilor care comit infracțiuni pe teritoriu tribal nu pot fi urmăriți în instanțele de stat, ci doar în cele federale.

Rezervațiile au fost create de la începutul secolului XIX, după ce autoritățile americane i-au expulzat pe nativii americani din teritoriile lor tradiționale.

McGirt, în vârstă de 71 de ani, a executat o pedeapsa cu închisoarea timp de peste două decenii, după ce a fost condamnat în 1997 pentru violarea unei fetițe de 4 ani. McGirt nu și-a contestat vinovăția în fața judecătorilor, dar a atacat condamnarea în 2019.

McGirt este membru al tribului Seminole. Fapta a avut loc pe un teren revendicat istoric de tribul Creek. Se punea problema dacă teritoriul tribului Muscogee (Creek), unde a fost comisă fapta, ar trebui să fie considerată o rezervație nativă americană sau dacă Congresul a eliminat acest statut în momentul în care Oklahoma a devenit stat în 1907.

Oklahoma a susținut că tribul Creek nu a avut niciodată o rezervație. Și chiar dacă a existat, statul și administrația președintelui Donald Trump au susținut că această a fost eliminată de Congres.

Judecătorii au analist date istorice, care a început cu relocarea forțată de către guvernul american a nativilor americani, inclusiv tribul Creek, în Oklahoma, într-un eveniment dramatic din secolul XIX cunoscut sub numele de „Drumul lacrimilor”.

O rezervație este un teren administrat de un trib din subordinea Biroului Federal al Afacerilor Indiene și, în general, este scutită de jurisdicția statului, inclusiv de impozite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...