Generalizările pot duce uneori la interpretări eronate ale faptelor, iar o generalizare folosită ca o premisă, cu atât mai mult. Sigur, așa cum s-a spus în ultimele zile, nu toți austriecii s-au opus intrării României în Schengen, până la urmă o singură persoană a votat pentru asta: ministrul de interne: Gerhard Karmer. Însă, acest ministru reprezintă un guvern, iar acest guvern reprezintă o națiune, cea austriacă.
Cu alte cuvinte, putem vorbi despre Austria ca stat atunci când analizele noastre încearcă să caute explicații la cele întâmplate. Iar una dintre aceste explicații rezidă dintr-o frică a Austriei, o frică pe care noi românii ar trebui să o înțelegem, pentru că suntem oarecum parte din ea.
Foarte puține analize din această perioada s-au concentrat pe unul dintre adevăratele motive ale votului Austriei, cele mai multe dintre acestea scoteau în evidență, și pe bună dreptate, argumentele puerile, fără nicio acoperire, invocate de către cancelarul Karl Nehammer legate de migrație.
Sigur, s-a scris și despre alegerile din ianuarie din Austria, alegeri la care, conform sondajelor, partidul lui Nehammer (ÖVP) se pare că va obține un rezultat foarte slab, iar asta îi face pe conservatorii austrieci să le fie frică, o frică ce le aburește creierele și-i face să nu mai gândească rațional.
Dar nu este această frică, FRICA declanșatoare a întregii nebunii, este o alta, cu resorturi mult mai profunde și pe care nici alegerile din ianuarie și nici reforma spațiului Schengen nu o vor atenua. Este frica austriacului conservator, cu stare, ajuns la o anumită vârstă și care citește periodic în presa din Austria că un alt grup de români a fost prins comițând te miri ce nelegiuire. Pentru că nu atât de afgani sau sirieni le este frică austriecilor, cât de români.
Trebuie să avem tăria să privim realitatea în față, și în măsura în care suntem indignați de decizia nedreaptă a Austriei la Consiliul JAI de săptămâna trecută, în egală măsură trebuie să recunoaștem că noi, ca națiune, mai avem anumite probleme de rezolvat și că, indiferent cât de mult clamăm apariția la familia europeană, comportamentele unor concetățeni de-ai noștri îi fac pe unii să ne privească încă cu rezerve..
Câteva date ar putea să ne ajute să înțelegem cele de mai sus: Conform publicației Der Standard, doar în Viena, aproximativ 40% dintre rapoartele privind traficul de substanțe narcotice îi vizează pe cetățenii străini. Statisticile naționale sunt dominate de europeni: conform Oficiului Federal de Poliție Criminală, primele trei țări de origine pentru suspecții străini în 2017 au fost România, Germania și Serbia, urmate de Afganistan pe locul al patrulea.
De asemenea, conform informațiilor de pe un site guvernamental austriac, proporția mare de străini este una dintre multele provocări ale sistemului penal austriac. În special, în ceea ce privește reabilitarea cu succes a deținuților, este încurajat transferul cel mai rapid posibil în țările de origine.
Deținuții străini provin în primul rând din România, statele succesoare ale fostei Iugoslavii, Ungaria, Nigeria și Turcia. Doar în 2021, aproximativ 11.100 de suspecți români au fost identificați de poliția din Austria. Acest lucru a făcut din români cel mai mare grup de suspecți străini; urmat de sârbi cu aproximativ 10.000 de suspecți.
Datele provin din statistica Poliției Criminale Austriece (PKS).
Unele dintre infracțiunile comise de cetățeni români în Austria au intrat inclusiv în vizorul Parchetului European. În cadrul investigațiilor privind suspiciunea de fraudă cu fonduri europene, Parchetul European a anunțat că un grup infracțional a spălat peste cinci milioane de euro printr-un mecanism financiar complex. Au fost percheziționate apartamentele unor funcționari din România, iar în jur de 30 de persoane au fost audiate. În Austria, una dintre aceste companii deținută de doi cetățeni români este suspectată că a folosit facturi false pentru a atrage fonduri europene, pe care le-au trimis mai apoi în România. (APA, 28 iunie 2022).
Toate acestea reprezintă episoade care își lasă amprenta în ce privește percepția pe care austriacul de rând o are despre români, și este ușor ca aceștia să se lase dominați de frică. Pentru că această frică de un posibil infractor, cu care statistic vorbind cetățeanul austriac are șanse mici să se întâlnească, afectează mai mult subconștientul decât sentimentul de gratificare pe care un vârstnic austriac îl are interacționând zilnic cu o îngrijitoare din România, de care poate chiar vița lui depinde.
Poate episodul Schengen ar trebui, pentru cine știe a cât oară, să ne facă să înțelegem cu ce prejudecăți se luptă muncitorii români din străinătate și cum o majoritate onestă, și în multe cazuri indispensabilă societății statului respectiv, suferă din cauza unui stigmat pus din cauza unei minorități.
Și, din frică în frică, ajungem și la adevărata frică a cancelarului Nehammer. Decizia acestuia poate fi înțeleasă doar dacă luăm în considerare circumstanțele politice interne care o însoțesc.
Peste câteva săptămâni vor avea loc alegeri în inima ÖVP din Austria Inferioară, pe care conservatorii își doresc absolut să le câștige. Și, așa cum scrie și Der Spiegel, ÖVP este în acest moment sub o presiune considerabilă pentru că Curtea de Conturi a Austriei acuză partidul lui Nehammer că a depășit limita de șapte milioane de euro în ce privește cheltuielile din timpul ultimei campanii electorale parlamentare din 2019.
Cauza îl vizează pe Nehammer în mod direct, el fiind cel care a condus campania pentru Sebastian Kurz la acea vreme.
Într-un astfel de context poate reușim să înțelegem mai bine determinarea și frica lui Nehammer, pentru că de viitoarele alegeri va depinde nu doar viitorul său politic ci și libertatea sa, pentru că la Viena, așa cum mai scrie săptămânalul german, sunt așteptate noi dezvăluiri și noi acțiuni din partea parchetului anti-corupție, iar decizia cancelarului austriac de a-și construi o campanie electorală amplificând sentimentul de frică a concetățenilor săi este cu atât mai condamnabilă.
