De ce încearcă americanii să convingă Franța și Germania să semneze tratatul care va stabili cum se va face minerit printre stele
SUA încearcă să atragă aliații europeni de partea sa pentru a elabora noile reguli care să guverneze cercetarea spațiului. Printr-un text numit „Acordurile Artemis”, încearcă să stabilească principiile adoptate de administrația de la Washington pentru o nouă eră a explorării spațiului. Prevederile își propun să stabilească standarde pentru orice activitate spațială, de la exploatarea resurselor naturale de pe Lună, de pe comete și de pe asteroizi până la capacitatea guvernelor de a proteja accesul la bazele lunare sau zonele miniere. Franța și Germania sunt curtate de Casa Albă, dar încă se gândesc dacă să se alăture coaliției spațiale a SUA. Separat, China și Rusia își intensifică colaborarea în ceea ce privește spațiul, notează Politico Europe.
Lobby-ul american vine pe fondul unei noi curse spațiale desfășurate de SUA și China. De altfel, Beijingul și-a sporit ambițiile în această direcție, desfășurând propriul program național, care include un plan de a crea o bază pe suprafața lunii împreună cu Rusia. De asemenea, ambele țări au precizat în mod foarte clar că nu sunt interesate să se înscrie în efortul condus de SUA pentru explorarea spațiului.
În mai, China a devenit a doua ţară din lume care a plasat un rover pe suprafaţa planetei Marte, la doi ani după ce a reuşit să aselenizeze prima sondă pe faţa nevăzută a Lunii. Președintele chinez Xi Jinping a felicitat „realizarea remarcabilă” a echipei într-un mesaj special. „Ați fost suficient de curajoși pentru provocare, ați urmărit excelența și ați plasat țara noastră în rangurile avansate de explorare planetară”, a spus liderul chinez.
Nu toți aliații SUA se grăbesc să semneze „Acordurile Artemis”
Deși „Acordurile Artemis” nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, se așteaptă ca țările să se înscrie dacă doresc acces la programul mai larg Artemis al NASA, care vizează întoarcerea astronauților pe Lună în acest deceniu. De când textul a fost publicat pentru prima dată în octombrie 2020, Italia, Regatul Unit, Polonia și Luxemburg (un mare promotor al exploatării resurselor de pe asteroizi) au semnat documentele, alături de alte opt țări, inclusiv Australia, Brazilia, Canada, Japonia și Coreea de Sud.
Dar, în timp ce mulți dintre cei mai mari aliați ai Americii s-au grăbit să se alăture, Franța și Germania au rămas în expectativă.
În timpul unei vizite la Paris în luna noiembrie, vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a declarat că președintele francez Emmanuel Macron intenționează să semneze „Acordurile Artemis”. În ciuda acestei declarații, a început anul 2022 și Parisul nu a făcut încă acest lucru. „Continuăm discuțiile cu Statele Unite, în cooperare permanentă cu partenerii noștri europeni”, a declarat un purtător de cuvânt al administrației de la Elysée.
Parisul, în mod tradițional puterea spațială a Europei, cu o industrie aerospațială internă uriașă, a avut relații diplomatice tensionate cu Washington de când un nou parteneriat Indo-Pacific a distrus un acord francez privind vânzarea de submarinele nucleare către Australia, în toamnă. Relația s-a îmbunătățit în noiembrie, când vicepreședintele Harris a vizitat Parisul, iar cele două țări s-au angajat să coopereze mai mult în ceea ce privește explorarea spațiului.
Dar, chiar dacă acordurile nu sunt încă parte a dreptului internațional, există voci care se întreabă dacă Europa ar trebui să fie de acord cu ambițiile spațiale ale Americii.
O nouă reglementare a spațiului cosmic
„Acordurile Artemis” își propun să concretizeze Tratatul ONU din 1967 privind spațiul cosmic, considerat principalul set de legi care acoperă luna și alte obiecte cerești.
Tratatul respectiv stipulează că nicio țară nu poate revendica suveranitatea sau drepturile de proprietate pe suprafața lunară și interzice instalarea de arme de distrugere în masă pe orbită.
Textul de 18 pagini elaborat și susținut de SUA modifică prevederile, cerând țărilor să fie de acord că „extracția resurselor spațiale nu constituie în mod direct un bun al vreunei națiuni”. Structura textului, spun specialiștii consultați de Politico, reprezintă un semnal pentru țări și companii de a începe planificarea explorării și exploatării spațiului.
„Până acum, Franța a apărat Tratatul privind spațiul cosmic din 1967, având o interpretare conservatoare și considerând că exploatarea resurselor spațiale, cel puțin cu tehnologiile actuale și starea actuală a dreptului internațional, ar trebui privită ca o formă de interzicere a însuşirii naționale”, a spus Jérôme Barbier, directorul departamentului de probleme spațiale în cadrul Forumul păcii de la Paris, o inițiativă anuală lansată de președintele Macron în 2017 și la care a participat în 2021 vicepreședintele american Kamala Harris.
Statele care semnează „Acordurile Artemis” consideră că exploatarea resurselor spațiale reprezintă „un joc corect” care se află la limitele tratatului din 1967. Totodată, semnatarii consideră că acest lucru are potențialul de a schimba raportul de forțe în plang global, într-un moment în care cererea pentru metale din pământuri rare este în plină expansiune. Acestea sunt utilizate în dispozitive tehnologice și pot fi găsite în cantități masive în spațiu.
Confruntarea de pe Lună
Mineritul spațial nu este singura problemă care trebuie dezbătută. „Propunerea SUA de a desemna așa-numitele zone de siguranță este interpretată de unii avocați ca oferind unor țări undă verde pentru a revendica accesul exclusiv în anumite zone, ceea ce intră în conflict cu interpretarea generală a tratatului din 1967”, a declarat Arthur Sauzay, expert în politica spațială la Institutul Montaigne din Paris.
„V-ați fi așteptat ca Europa să aibă o poziție diferită cu privire la ceea ce presupun acordurile", a mai spus Sauzay, subliniind că este „este uimitor să vezi unele țări semnând fără nicio ezitare”.
În timp ce guvernul francez insistă că lucrează cu alte țări europene în această problemă, Germania nu a semnat încă acordurile. Noul guvern de la Berlin vrea, în schimb, să sporească rolul Agenției Spațiale Europene (ESA), care are sediul la Paris.
Sub protecția anonimatului, un înalt diplomat dintr-o țară europeană care nu a semnat acordurile SUA, a declarat că întrebarea care stă pe buzele tuturor este cine va aduce primii astronauți la Gateway, o stație spațială în dezvoltare pe orbita lunară, care este destinată să servească drept centru de comunicații alimentat cu energie solară, laborator științific, modul de locuire pe termen scurt și zonă de așteptare pentru roveri și alți roboți.
Comisia Europeană, care și-a lansat propriul departament de spațiu și apărare în 2019, spune că ESA, o instituție din afara UE, în care Regatul Unit este încă membru, conduce proiecte de explorare spațială. Directorul general al agenției, Josef Aschbacher, a transmis că ESA ar putea fi un „organism coordonator” pentru noile reguli spațiale, dar a adăugat că țările sunt libere să poarte discuții bilaterale.
Există, de asemenea, eforturi incipiente de a legifera explorarea spațiului la nivelul UE. Niklas Nienab, un europarlamentar al partidului Verzilor, care lucrează pe probleme spațiale și a fost implicat în negocierea noului acord de coaliție german, spune că va insista pentru o „lege a spațiului cosmic” în Parlamentul European, care să includă și standarde pentru exploatarea resurselor.
„Problema este că Luxemburg, Italia și Polonia au aderat la Acordurile Artemis și, prin urmare, este greu de imaginat o soluție europeană dacă unele state membre ale UE și ESA sunt deja legate de viziunea SUA”, a declarat un expertul spațial francez.
NASA vrea ca americanii să pună din nou piciorul pe Lună în acest deceniu
Programul spațial Artemis, lansat de administrația Trump în 2017 și numit după zeița greacă a fertilității, își propune să readucă programul spațial american la apogeul din anii ‘60.
NASA consideră Artemis ca următorul pas către obiectivul pe termen lung de a stabili o prezență permanentă pe Lună, punând bazele pentru ca firme private să construiască o economie lunară și, în cele din urmă, să facă posibile misiunile cu echipaj pe Marte și nu numai.
Programul Artemis are mai multe obiective: să demonstreze capacitatea capsulei Orion de a reveni de pe Lună, de a opera în spaţiul îndepărtat, unde „temperaturile sunt cu mult mai scăzute decât pe orbita terestră joasă”, precum şi recuperarea cu succes a rachetei.
Sunt prevăzute şi obiective suplimentare cum ar fi studierea efectului radiaţiilor pentru viitori astronauţi care vor ajunge pe Lună şi, nu în ultimul rând, realizarea unui selfie al capsulei cu Luna în plan îndepărtat.
În februarie 2022, NASA plănuiește să lanseze un zbor de testare fără pilot cu nava spațială Orion, pentru care contractorii europeni au construit modulul de service. În 2024 este planificat un zbor de probă cu echipaj uman, care să se apropie de Lună, iar prima misiune de aterizare pe suprafața lunii este programată pentru a doua jumătate a acestui deceniu.
O decizie privind astronauții care vor ateriza pe Lună este de așteptat să fie luată doar după primul zbor de testare, potrivit purtătorului de cuvânt al NASA, Kathryn Hambleton.
Se așteaptă ca patru astronauți să facă acest lucru, iar NASA a spus deja că intenționează să trimită în misiunea pe Lună prima femeie și persoană de culoare, dar nu a confirmat dacă va fi inclus și un non-american.
„Europenii sunt destul de implicați în programul Artemis, deoarece construiesc modulul de servicii”, a spus Arthur Sauzay. „„Dacă este vorba doar de bani, atunci ar avea sens ca primul non-american să fie european”, a mai precizat expertul francez în politica spațială.
Un contract „schimb pe schimb” pentru dezvoltarea modulului de servicii Orion înseamnă că Europa are deja trei bilete pentru a ajunge la stația spațială orbitală Gateway într-o zi. Orice înțelegere viitoare privind trimiterea unui astronaut european pe suprafața Lunii ar depinde de un acord interguvernamental separat, a spus un alt diplomat european.
Acesta a mai subliniat că naționalitatea persoanei alese probabil că va depinde de țara care furnizează tehnologie critică pentru misiune, cum ar fi un lander lunar (navă spațială concepută pentru a ateriza pe suprafața Lunii).
Există câțiva candidați europeni puternici care să facă parte din misiunea spațială pe Lună. Francezul Thomas Pesquet, spre exemplu, este un astronaut care s-a întors recent din a doua sa călătorie la Stația Spațială Internațională, iar italianca Samantha Cristoforetti urmează să preia comanda ISS anul viitor. Astronauții Tim Peake din Marea Britanie și Alexander Gerst din Germania au, de asemenea, o experiență foarte mare și sunt văzuți drept candidați cu șanse reale pentru a reprezenta Europa în noua eră a explorării spațiului.
Însă nu doar Europa vrea să ajungă pe Lună. Pe 19 noiembrie, agenția spațială din Japonia, JAXA, a început să recruteze astronauți, promițând că misiunile ar putea include o „călătorie la baza lunară” în viitor.
„Spaţiul nu este doar o frontieră care oferă speranţe şi visuri oamenilor, dar oferă şi o fundaţie esenţială societăţii economice în care trăim în ceea ce priveşte securitatea noastră economică”, a declarat prim-ministrul japonez Fumio Kishida cu prilejul unei reuniuni în scopul finalizării planului.
Potrivit unei prime variante a programului, Japonia intenţionează să trimită primul non-american pe Lună ca parte din programul Artemis.
Întrebarea care tulbură unele capitale europene este dacă semnarea acordurilor propuse de SUA îndepărtează puterea de negociere a Europei atunci când vine vorba de reglementarea spațiului.
„Pentru a atinge acest obiectiv, de a fi primul european de pe Gateway sau primul european de pe Lună în acest deceniu, interesele naționale devin atât de mari încât unele guverne poate nu sunt suficient de atente pentru a analiza toate consecințele”, a declarat un alt înalt oficial european dintr-o țară care nu a semnat „Acordurile Artemis”, preferând să nu își dezvăluie numele.
Editor : Marco Badea
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
