De ce anchetează NATO moartea a 9 poliţişti afgani?

Data publicării:
nato afganistan

NATO a deschis o anchetă după moartea a cel puţin nouă poliţişti afgani, atribuită de autorităţile afgane unui raid aerian al forţelor străine purtat în timpul unor lupte cu talibanii în estul ţării, a indicat marţi misiunea sa în Afganistan, transmite Agerpres, care citează AFP.



Nouă poliţişti au fost ucişi şi alţi 14 au fost răniţi în bombardamentul survenit în noaptea de luni spre marţi în districtul Azra, provincia Logar, a comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului afgane de Interne, Nasrat Rahimi.

În cursul luptelor, care au durat mai multe ore, poliţia afgană „a făcut apel la întăriri aeriene, dar, din nefericire, forţele străine i-au bombardat poziţiile dintr-o eroare”, a explicat Rahimi.

El a precizat că talibanii au suferit, la rândul lor, pierderi grele.

Într-o declaraţie pentru AFP, şeful consiliului provincial, Hamidullah Hamid, a afirmat că „forţele străine” au vizat din greşeală două puncte de control ale poliţiei, omorând „în jur de 15 poliţişti”.

Misiunea NATO în Afganistan, Resolute Support, a confirmat că forţele americane au întreprins un raid aerian „pentru a apăra forţe afgane” în districtul Azra, dar nu a făcut referire la victime. SUA sunt singura ţară străină care desfăşoară raiduri aeriene în Afganistan.

„Examinăm această situaţie îndeaproape”, a indicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al misiunii NATO, locotenent-colonelul Martin O'Donnell.

Operaţiunea NATO care a succedat Forţei internaţionale de asistenţă pentru securitate în Afganistan (ISAF) numără în prezent în jur de 16.000 de membri, cu rol în principal de asistenţă şi instruire a forţelor afgane. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri