Cutremur cu magnitudinea 5,8 grade la Fukushima. Se fac verificări la centrala nucleară avariată în 2011

Data publicării:
centrala de la Fukushima
Cutremur cu magnitudinea 5,8 grade la Fukushima. FOTO: Profimedia Images

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 grade s-a produs duminică în prefectura niponă Fukushima, pe coasta de nord-est a Japoniei, fără să fie emisă alerta de tsunami sau să fie raportate pagube în zonă, relatează EFE.

Cutremurul a avut loc la 12:24 ora locală, iar epicentrul a fost localizat în largul coastei prefecturii Fukushima la o adâncime de 30 de kilometri sub fundul mării, a informat Agenţia Meteorologică Japoneză (JMA), scrie Agerpres.

Autorităţile nu au informat deocamdată de producerea vreunei pagube materiale şi nici despre răniţi în urma cutremurului, în timp ce compania energetică Tokyo Electric Power analizează situaţia la centralele nucleare situate în Fukushima, inclusiv la centrala avariată în cutremurul din 2011, potrivit televiziunii publice NHK.

Compania feroviară JR East a suspendat temporar serviciul trenului de mare viteză Shinkansen, care face legătura între Fukushima şi Miyagi, ca urmare a întreruperii curentului, deşi conexiunea a funcţionat după reluarea furnizării cu electricitate.

Prefectura Fukushima a fost afectată în ultimul timp de mai multe cutremure de intensitate considerabilă, printre care cel mai mare, cu magnitudinea 7,4 grade, s-a produs pe 16 martie anul acesta. Cutremurul, cel mai mare în zonă de la cel care a provocat devastatorul tsunami şi catastrofa nucleară din 2011, a provocat moartea a patru persoane şi peste 200 de răniţi, precum şi importante pagube materiale şi întreruperi ale curentului electric în marea parte a arhipelagului, inclusiv la Tokyo.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri