Curtea Supremă din Suedia a respins două cereri de extrădare formulate de Turcia

Data actualizării: Data publicării:
steagul suediei si steagul turciei
Foto: Profimedia Images

Justiția din Suedia a blocat, joi, două cereri de extrădare făcute de Turcia, pe care guvernul de la Ankara le-a legat de deblocarea aderării țării la NATO. Decizia Curții Supreme vine după doar trei zile de când Erdogan a anunțat că nu se mai opune ca parlamentul de la Ankara să ratifice, într-un final, intrarea în NATO a Suediei. 

Turcia solicită extrădarea celor două persoane pentru „participarea la o organizaţie teroristă”, pe motiv că acestea ar face parte din mişcarea de opoziţie gulenistă, pe care Erdogan o consideră responsabilă de tentativa de lovitură de stat din 2016.

În cererea sa, Turcia susține că cele două persoane, care au statut de refugiat în Suedia, au instalat o aplicaţie utilizată de membrii mişcării, numită după Fethullah Gülen, unul dintre rivalii politici ai lui Erdogan, fugit în exil după tentativa eșuată de puci din 2016.

Conform deciziei curții suedeze, această faptă nu poate fi considerată în sine o participare la o organizaţie, care să fie condamnabilă în temeiul legislaţiei antiteroriste suedeze. Cele două persoane „riscă să fie persecutate” dacă vor fi extrădate, mai apreciază curtea.

Decizia finală privind extrădarea revine guvernului suedez, dar acesta este obligat să respecte deciziile Curţii Supreme, chiar dacă nu este de acord cu acestea. Această hotărâre este de natură să provoace iritarea Turciei, după numeroasele tensiuni legate de procesul de aderare a Suediei la NATO.

Turcia acuză Suedia că este prea îngăduitoare cu militanţii kurzi sau gulenişti refugiaţi în această ţară scandinavă, unul dintre motivele invocate pentru întârzierea intrării acesteia în NATO.

În ciuda anunţului făcut de Erdogan, luni, înaintea summitului NATO de la Vilnius, mai e un drum lung de parcurs până la ratificarea de către parlamentul turc a aderării Suediei la NATO.

Această ratificare nu se va produce înainte de luna octombrie, după vacanţa de vară a parlamentului turc, a afirmat Erdogan, miercuri.

Dar o serie de incidente ar putea împiedica procesul. Turcia şi-a manifestat indignarea în repetate rânduri în ultimele luni că Suedia permite incendierea Coranului în cadrul unor manifestaţii publice.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri