Cum vrea să profite Groenlanda, după ce Donald Trump a spus că ar dori să o cumpere

Data actualizării: Data publicării:
groenlanda
Foto: captură YouTube (Stefan Forster)

Groenlanda, care a ajuns în atenția lumii după ce președintele american a anunțat că ar dori să cumpere insula, vrea să profite de pe urma acestui interes pentru a atrage investiții. În plus, autoritățile regiunii speră că câștige mai mult și de pe urma activităților militare americane de pe insulă.

Groenlanda este importantă pentru armata americană și pentru sistemul său de avertizare timpurie pentru rachete balistice, care contrabalansează prezența comercială și militară a Rusiei și Chinei în zona arctică. Statele Unite au și o bază aeriană în Thule, în nord-vestul Groenlandei, dar nu plătesc nicio chirie pentru aceste facilități în baza unui tratat din 1951 cu Danemarca.

Citiți și: Donald Trump s-a enervat pentru că danezii refuză să îi vândă Groenlanda. Și-a anulat întâlnirea cu premierul Danemarcei

De ce vrea Donald Trump să cumpere Groenlanda

Liderii Groenlandei cer de mai mult timp ca Statele Unite să înceapă să plătească pentru utilizarea bazei militare. Nemulţumirile s-au înmulţit după ce în 2014 armata americană a anulat un contract cu firma de stat Greenland Contractors care a asigurat servicii pentru baza americană timp de patru decenii. Contractul avea o valoare de 89 de milioane de dolari pe an înainte de a fi anulat şi avea o contribuţie importantă la economia insulei arctice, care se bazează în principal pe pescuit şi ajutoarele anuale trimise de Danemarca.

În plus, în anul 2017, Departamentul american al Apărării a ales o firmă americană, în locul companiei Royal Arctic Line din Groenlanda, pentru a transporta mărfuri spre baza din Thule, ceea ce a generat un nou val de critici în rândul politicienilor şi localnicilor.

Atât cât este posibil, ar trebui să fie companii din Groenlanda şi muncitori din Groenlanda care asigură servicii pentru această bază, consideră ministrul de externe din această regiune autonomă ce aparține de Danemarca.

Și oficialii companiei de stat Royal Arctic Line sunt nemulţumiţi de decizia Washingtonului de a acorda contractul de aprovizionare cu mărfuri a bazei de la Thule unei companii americane. Pare puţin ciudat să utilizezi o zonă dintr-o ţară fără să sprijini infrastructura acelei ţări, spune directorul companiei de shipping.

Oamenii de afaceri și oficialii de pe insulă speră, așadar, să vadă mai multe investiții americane. Asta în condițiile în care în Groenlanda nu există în prezent drumuri care să lege cele 17 oraşe din insulă şi, deşi Groenlanda este de patru ori mai mare decât Franţa, există doar un singur aeroport comercial.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri