Cum se va încheia războiul din Ucraina. Fostul șef al CIA dezvăluie de ce următoarele ofensive militare vor fi diferite (CNN)

Data actualizării: Data publicării:
soldații ucraineni trag cu artileria asupra pozițiilor forțelor ruse
Armata ucraineană se pregătește să lanseze o ofensivă majoră în această primăvară sau vară, când va folosi armele primite de la statele occidentale. Foto: Profimedia Images

Conflictul din Ucraina a devenit un război de uzură în care niciuna din tabere nu poate da lovitura decisivă, dar asta nu înseamnă că nu se va schimba nimic. Fostul director CIA, generalul David Petraeus, prezice că războiul va arăta altfel anul acesta, cu ofensive majore și de-o parte și de alta, relatează CNN.

Per ansamblu, armata rusă, care era cândva considerată una dintre cele mai puternice din lume, va continua să își arate slăbiciunile.

Petraeus a studiat arta războiului timp de zeci de ani și a pus în practică metodele deprinse. El a fost comandantul SUA și al coaliției în războaiele din Afganistan și Irak și, mai apoi, a preluat funcția de director al CIA.

Și-a obținut doctoratul scriind despre războiul din Vietnam și lecțiile pe care armata americană le-a învățat atunci.

david-petraeus
Fostul director al CIA, David Petraeus: „Mulțumită lui Putin, descrierea NATO ca suferind de 'moarte cerebrală' a președintelui francez Macron de la finalul [anului] 2019 s-a dovedit puțin mai mult decât prematură.” Foto: Profimedia Images

Acum, când ne apropiem de prima aniversare a invaziei rusești în Ucraina, Petraeus spune că rușii au pierdut multe bătălii din cauza culturii, doctrinei, structurii organizaționale, antrenamentului și a echipamentului lor militar.

Sprijinul enorm pe care Ucraina l-a primit din partea Statelor Unite și a celorlalte state occidentale înseamnă că sutele de mii de soldați pe care Rusia îi va trimite într-o nouă ofensivă se vor înfrunta cu soldați ucraineni mai bine antrenați și mai bine organizați, echipați cu muniție, rachete și blindate moderne.

Petraeus mizează în continuare pe victoria ucrainenilor în acest război.

Cine câștigă războiul?

Petraeus: „Nu Rusia. Rusia, până la urmă, a pierdut bătăliile de la Kiev, Sumî, Cernihiv și Harkov; nu a reușit să cucerească restul coastei de sud a Ucrainei. A pierdut tot ceea ce a câștigat în Harkov și a trebuit să își retragă singurele forțe la vest de râul Nipru în provincia Herson pentru că ucrainenii au făcut imposibilă trecerea acelor forțe pe podurile vitale, au distrus cartierul general și punctele de logisitică ce sprijineau acele forțe și le-a izolat de restul trupelor rusești la est de râu.”

Generalul Petraeus spune că „situația a intrat, în esență, în impas la momentul actual, cu toate că Rusia lansează atacuri costisitoare în mai multe zone, iar ambele tabere își adună forțele pentru operațiuni ofensive așteptate pe final de iarnă (pentru ruși) și în primăvară/vară (pentru ucraineni)”.

„Tabăra care generează cele mai capabile, bine antrenate și bine echipate forțe până atunci vor avea cele mai mari câștiguri”, a explicat Petraeus. „Iar eu mizez pe Ucraina în acest sens.”

militari ucraineni în zăpadă
Militari ucraineni se deplasează în coloană prin zăpadă pe frontul din Ucraina. Foto: Facebook/Statul major al armatei ucrainene

Fostul director CIA spune că războiul din Ucraina ne oferă câteva indicii despre cum vor arăta conflictele viitorului: rachete sofisticate, drone, atacuri cibernetice și, pentru prima dată, avem un război ce are loc într-un context care include folosirea extinsă a telefoanelor inteligente, a internetului și a rețelelor sociale.

Cu toate acestea, niciuna din taberele care se confruntă pe teritoriul Ucrainei nu dispun de cele mai avansate sisteme de recunoaștere, supraveghere și obținere de informații și nici de muniție precisă de mare viteză și putere explozivă.

Cum a reușit Putin să facă NATO măreață din nou

Generalul Petraeus spune că Putin a încercat să „facă Rusia măreață din nou”, dar tot ceea ce a reușit a fost să facă acest lucru cu NATO – două puteri foarte capabile care au fost neutre în trecut, Finlanda și Suedia, caută să se alăture alianței NATO; membrii NATO și-au extins bugetul pentru apărare, în special Germania; sunt și mai multe trupe NATO în statele baltice și Europa de Est; membrii NATO sunt mai uniți ca niciodată de la sfârșitul Războiului Rece.

„Mulțumită lui Putin, descrierea NATO ca suferind de 'moarte cerebrală' a președintelui francez Macron de la finalul [anului] 2019 s-a dovedit puțin mai mult decât prematură”, a spus fostul director CIA.

Întrebat dacă mai trebuie să ne facem griji despre „marea putere” a Rusiei, având în vedere toate erorile pe care le-a făcut în Ucraina și deficiențele pe care le-a arătat în timpul războiului, generalul Petraeus spune că „Rusia are în continuare o capacitate militară enormă și este cu siguranță o superputere nucleară, cât și o țară binecuvântată cu [rezerve] energetice, minerale și agricole enorme”.

„Și este condusă în continuare de un dictator cleptocrat care are nenumărate nemulțumiri și opinii extrem de revanșiste care îi subminează grav procesul decizional”, spune generalul Petraeus.

artilerie ucraina
Artileria ucraineană doboară drone rusești. Foto: Twitter

Care va fi următoarea etapă a războiului

Fostul director CIA spune că în timp ce comandații ruși vor continua să trimită pe front soldați recent mobilizați, prost antrenați și echipați, obținând succese foarte limitate și costisitoare, ucrainenii vor pregăti o ofensivă în această primăvară sau vară în care vor dispune de trupe mult mai bine antrenate și echipate.

Cum crede generalul Petraeus că se va încheia războiul din Ucraina?

„Cred că se va termina cu o soluționare negociată, atunci când Putin va recunoaște că războiul este nesustenabil atât pe câmpul de luptă, cât și pe frontul de acasă”, a spus generalul Petraeus. „Și când Ucraina își va atinge limitele abilității sale de a rezista bombardamentelor cu rachete și drone, primind un plan de tip Marshall care să ajute la reconstrucția țării și beneficiind de o garanție fermă de securitate”.

Garanția pentru Ucraina ar putea lua forma integrării în alianța NATO sau ar putea fi o garanție oferită de o coaliție condusă de SUA. O garanție de securitate va fi esențială pentru a asigura succesul efortului de reconstrucție și pentru a atrage investițiile străine.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri