Cum s-a petrecut asasinarea lui Jamal Khashoggi, potrivit celor 17 puncte din raportul procurorului

Data publicării:
jamal khashoggi intrand in consulatul arabiei saudite din istanbul
Din articol

Parchetul din Arabia Saudită a cerut joi pedeapsa cu moartea împotriva a cinci responsabili ai regatului puşi sub acuzare în cazul uciderii lui Jamal Khashoggi, precizând că jurnalistul saudit a fost sedat şi dezmembrat în cadrul consulatului ţării sale din Istanbul, conform procurorului general.

jamal khashoggi intrand in consulatul arabiei saudite din istanbul

Potrivit procurorului general-adjunct Shaalan al-Shaalan, care este şi purtătorul de cuvânt al parchetului, Khashoggi a fost ucis la 2 octombrie după ce a fost sedat în consulatul ţării sale din Istanbul, unde a fost dezmembrat de cinci responsabili saudiţi.

Rămăşiţele editorialistului - în vârstă de 59 de ani la momentul faptelor - au fost apoi predate unui agent din afara consulului, a adăugat el.

Unsprezece din cele 21 persoane arestate în legătură cu moartea lui Khashoggi luna trecută au fost inculpate, a spus reprezentantul parchetului, fără a face publice numele celor 11 inculpaţi.

Procurorul general a cerut astfel pedeapsa capitală pentru 5 dintre aceste persoane.

Totodată, parchetul general a susţinut că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a aflat de asasinarea jurnalistului abia după comiterea faptei, prin intermediul „rapoartelor false” prezentate de agenţii responsabili cu operaţiunea şi „al mijloacelor de comunicare”.

Purtătorul de cuvânt al parchetului a mai spus că un fost director-adjunct al serviciului de informaţii al regatului, generalul Ahmed al-Assiri, este cel care a plănuit uciderea jurnalistului.

Ahmed al-Assiri ar fi ordonat aducerea cu orice preţ în ţară a lui Khashoggi. 

„Aşteptăm un răspuns din partea Turciei la cererea noastră de a primi probele şi înregistrările audio legate de acest caz", a mai afirmat oficialul, precizând că Riadul solicită Ankarei să semneze un acord „special” de cooperare asupra acestei anchete.

Raportul

Rezumatul raportului, așa cum a fost furnizat agenției naționale de presă a Arabiei Saudite:

1. Incidentul a debutat pe 29 septembrie 2018, după emiterea unui ordin de a aduce în Arabia Saudită victima prin metode de persuasiune, iar dacă persuasiunea nu reușește, să o facă prin forță. Fostul adjunct al serviciului de informații a dat ordinul șefului misiunii;

2. Șeful misiunii a format o echipă din 15 membri, împărțită în trei grupuri (negociere/informații/logistică) și care avea ca obiectiv convingerea victimei (...);

3. Fostul director adjunct al serviciului de informații l-a contactat pe fostul consilier, ca să desemneze o persoană cu care victima a avut relații în trecut. Fostul consilier a fost de acord cu această solicitare și a cerut o întâlnire cu liderul misiunii;

4. Fostul consilier s-a întâlnit cu liderul misiunii și cu echipa de negociere pentru a le furniza informații utile misiunii, în conformitate cu specializarea sa în mass-media. Fostul consilier și-a exprimat convingerea că victima a fost cooptată de niște organizații și state ostile Regatului și că prezența victimei în afara Arabiei Saudite reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. Fostul consilier a încurajat echipa ca să pună presiune pe victimă pentru a se întoarce, subliniind că întoarcerea victimei reprezintă o reușită semnificativă a misiunii;

5. Liderul misiunii a luat contact cu un expert în medicina legală, invitându-l să se alăture echipei în scopul eliminării dovezilor, în cazul în care forța va trebui folosită. Expertul în criminalistică s-a alăturat echipei fără ca superiorii săi să aibă cunoștință de acest fapt.

6. Liderul misiunii a contactat o persoană din Turcia pentru a le pune la dispoziție o locație sigură în cazul în care ar fi trebuit folosită forța asupra victimei;

7. Liderul echipei de negociere, după supravegherea amănunțită a consulatului, a concluzionat că victima nu va putea fi transportată spre o locație sigură în cazul în care negocierile ar fi eșuat. Liderul echipei a decis că victima va trebui ucisă dacă negocierile vor eșua. Investigația a concluzionat că incidentul s-a soldat cu o crimă;

8. Investigația a concluzionat că asasinarea a fost produsul unei altercații, victima fiind imobilizată și injectată cu o cantitate mare dintr-un drog. Moartea a rezultat dintr-o supradoză. Fie ca Allah să-i binecuvânteze sufletul.

9. Investigația i-a identificat pe cei care au ordonat și executat crima; în total, 5 persoane au mărturisit privind comiterea crimei;

10. După ucidere, trupul victimei a fost dezmembrat de persoanele care au comis crima, iar rămăsițele au fost transferate din clădirea consulatului;

11. Investigația a concluzionat că trupul a fost scos din clădirea consulatului de către cele 5 persoane;

12. Individul care a furnizat rămăsițele trupului unui colaborator a fost identificat;

13. Bazându-ne pe descrierea furnizată de persoana care a livrat rămăsițele umane colaboratorului, a fost elaborată o schiță a colaboratorului;

14. Investigația l-a identificat pe individul care a purtat hainele victimei după crimă și a distrus obiectele victimei într-un recipient de gunoi, inclusiv ceasul și ochelarii; în plus, investigația a identificat și persoana care l-a însoțit pe individ;

15. Investigația a stabilit că sistemul de supraveghere video a fost dezactivat și a indentificat persoana repsonsabilă de acest lucru;

16. Investigația a descoperit că 4 suspecți au oferit suport logistic celor care au comis crima;

17.Investigația a concluzionat că liderul misiunii a fost acord cu grupul de negociere și cu liderul grupului (care a luat decizia de a ucide victima și care a săvârșit crima) să redacteze un raport fals pentru fostul director adjunct al serviciilor secrete, din care să rezulte că victima a părăsit clădirea consulatului după eșecul negocierilor.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
VIDEO: Avion de pasageri cu peste 70 de persoane la bord, prăbușit în...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
Programul creșterilor de pensii în 2025. Indexarea și Mica Recalculare aduc mii de lei în plus
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Un pui de cerb axis a venit pe lume la Zoo Târgu Mureș. De ce confundă oamenii această specie cu căprioarele
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...