Video Cum e viața într-o casă de șase metri pătrați. Un bărbat a construit-o cu 4.500 de euro și a scăpat de o mare problemă

Deutsche Welle Data actualizării: Data publicării:
casa mica

Piața imobiliară din Londra este supraaglomerată și supraevaluată. Și totuși, Harrison Marshall avea nevoie de un loc de cazare în oraș. Britanicul descurcăreț a căutat alternative la închirierea unui apartament și a venit cu ideea de a-și construi o căsuță, cu două etaje și o bucătărie. Un proiect uimitor, dar nu pe placul tuturor. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vineri la ora 22:30 și în reluare sâmbătă, de la ora 19:30. 

Harrison Marshall, proprietarul casei: "Sunt Harrison Marshall. Sunt proiectant și constructor. Sunt și artist și locuiesc aici, într-o casă mică dintr-un container."

Casa lui are suprafața construită de șase metri pătrați. Are o chicinetă, un scaun și un pat. Toaleta este portabilă, iar duș face la sala de fitness.

Harrison Marshall, proprietarul casei: "Ce îmi lipsește? Uneori e plăcut să ai colegi de casă. Doar pentru că, știi... nu te simți atât de singur."

Dar Harrison nu se simte niciodată cu adevărat singur. De îndată ce s-a mutat, a început să facă videoclipuri în container. Cu peste 55.000 de urmăritori pe Instagram, se bucură de popularitate în viața reală. S-a mutat aici din cauza costurilor mult prea mari din Londra.

Harrison Marshall, proprietarul casei: "Vânătoarea pentru o casă era atât de stresantă... un adevărat coșmar. O sută de oameni erau interesați în același timp de un loc ce se încadra în bugetul meu."

Harrison a lucrat la proiectul său aproximativ trei luni și a investit în el 4.500 de euro. Consiliul municipal a pus la dispoziție terenul din sud-estul Londrei.

Vecinii îl lasă să le folosească apa. Tot ce trebuie să plătească este o factură de curent de aproximativ 60 de euro pe lună. Conceput ca un proiect de artă, scopul este de a expune absurditatea pieței imobiliare din Londra.

Inițial, planul lui era să trăiască în container un an. Dar dacă îi place, Harrison ar putea rămâne aici mai mult.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri