Cu cât contribuie România la teledonul internațional pentru găsirea unui vaccin anti-Covid. Anunțul a fost făcut de ministrul Tătaru

Data publicării:
nelu-tataru-gov (2)
Foto: gov.ro

România va contribui cu 200.000 de euro la efortul global de descoperire și dezvoltare a unui vaccin, a unor teste şi tratamente împotriva noului coronavirus. Anunțul a fost făcut de ministrul sănătății, Nelu Tătaru, într-un mesaj transmis în limba engleză în cadrul unei videoconferinţe internaţionale pentru strângerea de fonduri, găzduite de Comisia Europeană, dar de la care Washingtonul a lipsit.

Inițiativa a fost lansată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de alte instituții din domeniu. Teledonul a fost deschis statelor, organizaţiilor, filantropilor, dar şi celebrităţilor din lumea întreagă. Madonna s-a numărat printre acestea și a avut o contribuție semnificativă.

În urma teledonului contra pandemiei, la care au participat aproximativ 40 de ţări, au fost strânse 7,4 miliarde de euro. Obiectivul era de 7,5 miliarde de euro, iar eforturile de strângere de fonduri vor continua. 

Mesajul transmis de ministrul sănătății, Nelu Tătaru:

„Această pandemie la nivel global este o provocare pentru omenire care aduce schimbări semnificative în stilul nostru de viață.

Bunăstarea cetățenilor noștri a fost afectată din punct de vedere economic, legăturile sociale au fost afectate și prioritățile noastre politice au fost adaptate.

Forța acestei pandemii ne-a învățat o lecție importantă. Coordonarea și solidaritatea dintre noi sunt esențiale. Nu există o altă opțiune în această criză pe termen mediu sau lung decât să lucrăm împreună și să susținem experții medicali cât de mult putem.

Avem o responsabilitate morală să facem toate eforturile pentru a asigura atât un vaccin, cât și un antidot la acest virus, pentru a împiedica noi decese. Cercetarea este cheia pentru a dezvolta tratamente adecvate și vaccinuri. Dar coordonarea este foarte importantă dacă dorim să obținem toate acestea și rezultate pe termen lung.

În acest sens, salutăm înființarea platformei pentru parteneriat și cooperare între diverse state și organizații care vor asigura expertiză medicală. Trebuie să ne asigurăm că accesul la un vaccin și la tratamente este disponibil pentru întreaga lume. Nicio țară și niciun cetățean nu trebuie să creadă sau să simtă că trece singur prin această criză.

România înțelege pe deplin importanța acestui principiu și sunt bucuros să anunț că ne alăturăm inițiativei. Contribuția noastră financiară este o sumă în valoare de 200.000 de euro. Rămânem uniți”.

Madonna a donat un milion de dolari. Topul contribuțiilor

Conferinţa donatorilor organizată online de Comisia Europeană a permis strângerea a 7,4 miliarde de euro pentru a finanţa dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus, a anunţat preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen.

„Am făcut-o. În doar câteva ore am strâns 7,4 miliarde de euro pentru vaccin, diagnosticare şi tratament. Asta va contribui la începerea unei cooperări globale fără precedent”, a declarat Ursula von der Leyen, precizând că vedeta muzicii pop Madonna a anunţat o contribuţie de 1 milion de dolari.

Comisia Europeană a dat lovitura de începere a acestui „maraton online” la ora locală 15:00 (13:00 GMT) prin anunţarea unei contribuţii de un miliard de euro.

Franţa şi Germania au ridicat apoi ştacheta donaţiilor la peste 2 miliarde de euro, cu contribuţii de 500 şi, respectiv, 525 milioane de euro.

La o oră de la lansarea conferinţei, fuseseră promise peste 5 miliarde de euro.

Italia a promis 140 de milioane de euro, Spania - 125 de milioane de euro, Canada a anunţat o contribuţie de 850 de milioane de dolari.

Se adaugă o donaţie de 500 de milioane de dolari de la Arabia Saudită, 388 de milioane de lire sterline de la Marea Britanie, 60 de milioane de dolari de la Israel şi 1,3 milioane de dolari de la Africa de Sud.

Totuşi, notează agenția germană de presă dpa, nu se ştie pentru moment câte dintre aceste angajamente de finanţare reprezintă fonduri noi.

Deşi s-au realizat angajamente de 7,4 miliarde de euro, Ursula von der Leyen a afirmat că va fi nevoie de „mult mai mult” în lunile care vor urma. „Sprintul de astăzi este un început grozav pentru maratonul nostru”, a mai spus Ursula von der Leyen după teledonul de trei ore deschis statelor, organizaţiilor, filantropilor şi celebrităţilor din lumea întreagă.

Obiectivul declarat al acestui teledon mondial era adunarea a 7,5 miliarde de dolari.

Reacția Washingtonului: O conferință printre atâtea altele

SUA, absente de la teledonul mondial organizat luni de Uniunea Europeană pentru a finanţa descoperirea unui vaccin împotriva noului coronavirus, au minimalizat această iniţiativă, calificând-o drept o conferinţă „printre atâtea altele” şi şi-au exprimat hotărârea de a acţiona singure, scrie Agerpres.

„În calitate de lider mondial în ajutorul străin împotriva COVID-19, salutăm eforturile UE de a atrage promisiuni de contribuţii suplimentare pentru a combate această pandemie”, a declarat presei un înalt reprezentant al administraţiei Donald Trump. „Numeroase programe şi organizaţii care vor fi susţinute în cadrul acestei conferinţe a donatorilor de fonduri primesc deja finanţări şi o susţinere foarte semnificative din partea statului şi a sectorului privat americane”, a adăugat el.

Întrebat în mai multe rânduri despre motivele absenţei Washingtonului de la această conferinţă, acest responsabil a evitat constant întrebarea, în cele din urmă minimalizând iniţiativa europeană. „Susţinem acest efort de finanţare al UE, este un efort de finanţarea printre atâtea altele care sunt în curs”, a spus el.

Responsabilul citat a preferat să insiste asupra rolului jucat de americani. „SUA sunt cu adevărat în fruntea tuturor acestor eforturi internaţionale”, în calitate de „cel mai important donator din lume în domeniile sănătăţii şi umanitar”, a spus el. Oficialul a dat asigurări că preşedintele Trump, care nu-şi ascunde lipsa de apetit pentru iniţiativele multilaterale, se află în prima linie a coordonării internaţionale împotriva epidemiei.

Reacția OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) salută strângerea sumei de 7,4 miliarde de euro (8,07 miliarde de dolari) în cadrul conferinței donatorilor organizate online de Comisia Europeană pentru a finanţa dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus, a spus directorului său general, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Şeful OMS a subliniat că succesul acestei conferinţe reprezintă o expresie a „solidarităţii mondiale” în faţa pandemiei. „A fost o demonstraţie puternică şi plină de inspiraţie de solidaritate globală”, a comentat şeful OMS despre suma de bani ce a fost strânsă pentru a accelera dezvoltarea şi producţia de noi vaccinuri, teste şi medicamente împotriva COVID-19.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a subliniat însă că aceste instrumente medicale trebuie să fie disponibile şi pentru ţările sărace, precum şi pentru cele bogate. „Nimeni nu poate accepta o lume în care unii oameni sunt protejaţi, în timp ce alţii nu sunt”, a declarat Tedros. „Nimeni nu e în siguranţă, până nu suntem toţi în siguranţă”, a adăugat el.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...