Coronavirus descoperit pe ambalaje de fructe de mare congelate. Marfa fusese dusă într-un port unde infectările au crescut brusc

Data publicării:
fructe de mare in piata din wuhan china
Piata de fructe de mare din Wuhan China. FOTO: Getty Images

Autorităţile din China au descoperit prezenţa noului coronavirus pe ambalaje de fructe de mare congelate importate şi transportate din oraşul port Dalian, care s-a confruntat recent cu o creştere a numărului de cazuri de infectare, au anunţat marţi autorităţile locale, citate de Reuters.

Virusul a fost descoperit pe suprafaţa exterioară a ambalajelor cu fructe de mare congelate achiziţionate de trei companii din Yantai, un oraş-port din provincia estică Shandong.

Autorităţile guvernamentale din oraşul Yantai au declarat într-un comunicat că fructele de mare proveneau dintr-un transport de bunuri importate aduse în Dalian, însă nu au precizat originea acestuia.

În luna iulie, autorităţile vamale din Dalian, un important port din provincia nord-estică Liaoning, au descoperit prezenţa coronavirusului pe ambalaje de creveţi congelaţi importaţi din Ecuador, China suspendând ulterior importurile de la trei producători de creveţi din această ţară.

Se crede că noul coronavirus a apărut la sfârşitul anului trecut într-o piaţă în care erau comercializate fructe de mare şi animale sălbatice din oraşul Wuhan, situat în centrul Chinei.

O parte din fructele de mare achiziţionate de cele trei companii din Yantai au fost procesate pentru export, în timp ce restul au fost depozitate şi nu au ajuns încă pe piaţă, au indicat autorităţile guvernamentale din Yantai.

Întrebat dacă fructele de mare procesate au fost exportate, un membru al personalului din cadrul unei unităţi din Yantai care gestionează răspunsul la epidemia de coronavirus a refuzat să ofere mai multe informaţii la solicitarea Reuters, indicând comunicatul emis de conducerea oraşului Yantai

Produsele au fost sigilate de autorităţi, a precizat conducerea oraşului adăugând că toate persoanele care au manipulat marfa au fost plasate în carantină şi au avut rezultatele negative la testul pentru depistarea coronavirusului.

Cel mai recent focar de coronavirus din oraşul Dalian a început la sfârşitul lunii iulie, primul caz fiind cel al unei persoane care lucra la o companie de procesare a fructelor de mare, notează Reuters. Până la 9 august, Dalian a raportat în total de 92 de cazuri de infectare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...