Expert japonez: Rolul Rusiei în dosarul nord-corean nu e unul critic. Condiţii pentru reunificare

Prin lipsa lor de precedent, toţi paşii făcuţi în ultimele luni în dosarul nuclear nord-corean sunt mai presus de toate "suprarealişti", comenta recent The Economist, iar din acest unct de vedere 2018 tinde să se încheie în nota în care a debutat: cu încă un summit, ar fi al patrulea, între liderii celor două Corei, Kim Jong-un şi Moon Jae-in. Ce anunţă, totuşi, acest balet geopolitic pe multiple scene şi cum se vede el dinspre o altă capitală din regiune, direct interesată de deznodământ, indiferent care va fi el? Specialist în relaţiile dintre Nord şi Sud, cu experienţă academică, dar şi diplomatică în această zonă, profesorul Junya Nishino, de la Universitatea  Keyo, din Tokio, s-a aflat zilele trecute la Bucureşti. Într-un interviu acordat Digi4.ro, prof. Nishino pune accent pe nuanţele care îşi fac loc dincolo de cuvintele mari şi deciziile abrupte din dosarul nuclear nord-corean.

Anul 2018 a fost marcat, printre altele, de o schimbare radicală a retoricii Coreei de Nord, de intensificarea iniţiativelor comune dintre Seul şi Phenian şi de maratonul summit-urilor dintre liderii SUA şi Coreei de Sud, pe de o parte, şi preşedintele Coreei de Nord, pe de alta. Tabloul, însă, este mult mai complicat decât ar putea-o da de înţeles o postare pe Twitter, iar păstrarea unei balanţe în regiunea Asiei de Est rămâne pe mai departe o operaţiune delicată.

Totuşi, dinamica înregistrată în 2018 în dosarul nuclear nord-corean, chiar dacă pare, după cum nota The Economist, una suprarealistă, produce efecte concrete în sfera percepţiei populaţiilor din zonă. Sondaje recente realizate în Japonia indică un optimism mai mare, în privinţa stabilităţii din peninsula coreană, în rândul sud-coreenilor decât în rândul japonezilor, cei dintâi fiind totodată convinşi, în proporţie de 62%, că relaţiile dintre Nord şi Sud se vor îmbunătăţi. Spre comparaţie, doar puţin peste 15% dintre japonezi cred asta.

Tendinţa se menţine şi când vine vorba de găsirea unei rezolvări a dosarului nuclear - doar 23% dintre sud-coreeni văd în faţă un drum dificil, în timp ce procentul japonezilor urcă la 65. 

Cât priveşte China, sud-coreenii o consideră, într-o proporţie mai mare decât japonezii, un actor important în viitor, în timp ce ambele naţiuni sunt de acord că un asemenea rol revine în primul rând Statelor Unite ale Americii (japonezii ceva mai mult decât sud-coreenii).

În fine, o altă diferenţă care probabil va contribui la modelarea strategiilor pe care le fac liderii de la Seul şi Tokio ţine de percepţia pe care o au cetăţenii din Coreea de Sud şi cei din Japonia în privinţa ţărilor care reprezintă o ameninţare militară. Din acest punct de vedere, China e numitorul comun, dar o discrepanţă majoră apare în altă parte: 7% dintre japonezi văd Coreea de Sud ca pe o astfel de ameninţare, în schimb 36% dintre sud-coreeni se tem de Japonia.

Cu o moştenire istorică dificilă, care încă influenţează relaţia bilaterală, Coreea de Sud şi Japonia zilelor noastre sunt două state aliate. Împărtăşesc o legătură strategică cu cea mai mare putere, SUA, şi temeri comune legate de agenda regională a Chinei şi Coreei de Nord. Chiar dacă interesele lor concordă în mare măsură, în plan diplomatic abordările liderilor de la Seul şi Tokio prezintă totuşi diferenţe vizibile. Tabloul înfăţişat mai sus, privind percepţiile sud-coreenilor şi japonezilor, poate contribui la obţinerea unei imagini mai clare asupra complexităţii proceselor din regiunea Asiei de Est. 

În interviul acordat Digi24.ro, prof. Junya Nishino face o fotografie la zi a acestor nuanţe.

Digi24.ro: În primii şase ani de mandat, Kim Jong-un a consolidat programul nuclear, şi-a anihilat potenţialii duşmani din sferele puterii de la Phenian şi a afişat o retorică agresivă la adresa SUA. În 2018 promite pacea şi merge la summituri cu liderii Coreei de Sud şi Statelor Unite. Despre ce fel de Coree de Nord vorbim, deci, în 2018 şi cât de credibil este „noul” Kim Jong-un faţă „vechiul” Kim Jong-un?

Prof. Junya Nishino: Aceşti „doi” Kim trebuie priviţi într-o ordine de succesiune, în măsura în care, din perspectivă nord-coreană, asistăm la o schimbare strategică. După ce a dezvoltat cu entuziasm arsenalul nuclear, Kim încearcă acum să negocieze cu Statele Unite astfel încât să pună bazele unei noi relaţii cu SUA, în mod special cu preşedintele Trump. Este cumva o strategie atent pregătită de Kim Jong-un, dar în acelaşi timp este evident că sacţiunile internaţionale şi presiunea puternică pusă de Statele Unite au influenţat această schimbare de curs operată de Kim Jong-un.

Abordările Japoniei şi Coreei de Sud în chestiunea Coreei de Nord nu se suprapun perfect. Doza de neîncredere în intenţiile afişate de Kim Jong-un pare a fi mai mare la Tokio decât la Seul.

Este adevărat că în acest moment există o oarecare diferenţă în modul în care cele două capitale abordează dosarul, dar în acelaşi timp trebuie să spun că Japonia îşi coordonează strâns politica privitoare la Coreea de Nord nu doar cu Seulul, ci şi cu Statele Unite ale Americii. Persistă, într-adevăr, anumite diferenţe de percepţie cu privire la intenţiile lui Kim Jong-un, iar asta se datorează cu precădere şi faptului că Japonia nu a avut nici în trecut relaţii diplomatice cu Coreea de Nord şi este dificil pentru Japonia să cunoască adevăratele intenţii ale preşedintelui Kim Jong-un.

Dar este la fel de adevărat că preşedintele Moon (Moon Jae-in, preşedintele Coreei de Sud – n.r.) s-a întâlnit anul acesta de trei ori cu omologul nord-coreean, cred că înţelege bine gândirea lui Kim Jong-un şi sper că le va explica ceea ce a înţeles şi premierului japonez, ca şi preşedintelui Trump.

Cum privesc sud-coreenii abordarea Seulului în dosarul nord-corean?

Majoritatea sud-coreenilor apreciază iniţiativele preşedintelui Moon Jae-in în ceea ce priveşte aplanarea tensiunilor în peninsula coreană, dar totodată mulţi sud-coreeni sunt precauţi când vine vorba de a impulsiona dialogul inter-corean întrucât istoricul relaţiilor inter-corene le-a lăsat amintiri nefericite. La rândul său, preşedintele Moon este conştient de această stare de fapt de pe plan intern. Nu în ultimul rând, aş spune că preşedintele Moon încearcă să întreţină cooperarea economică dintre cele două Corei, în măsura în care condiţiile o şi permit. În momentul de faţă, însă, nu sunt îndeplinite toate condiţiile pentru reclădirea dialogului inter-corean, iar dacă preşedintele Moon încearcă să accelereze cooperarea dintre cele două ţări, atunci va fi întâmpinat cu proteste din partea multor sud-coreeni.

Iar publicul japonez, el cum se raportează la ceea ce se întâmplă în jurul Coreei de Nord?

La drept vorbind, oamenii sunt circumspecţi cu privire la actuala politică a preşedintelui Moon Jae-in faţă de Coreea de Nord. A fost un membru de frunte în administraţia Roh Moo-Hyun şi ne aducem aminte de acea perioadă (detalii despre relaţia dintre preşedinţii Moon Jae-in şi Roh Moo-Hyun – AICI şi AICI). Dar aş spune că în momentul de faţă preşedintele Moon îşi exercită cu precauţie mandatul în relaţia cu Nordul şi cred că mulţi japonezi îi apreciază iniţiativele.

Referindu-ne acum la Coreea de Sud şi Japonia din perspectiva neînţelegerilor istorice, care datează din prima jumătate a secolului XX şi cu precădere din preajma celui de-al Doilea Război Mondial: Este acesta un obstacol sau un pericol major pentru efortul comun al celor două ţări de a negocia cu Coreea de Nord?

Aş putea spune că da, întrucât persistenţa acestor teme are un impact negativ asupra relaţiei bilaterale dintre Tokio şi Seul, însă aş spune şi că până acum premierul Abe şi preşedintele Moon au reuşit să gestioneze această relaţie, încercând să separe chestiunile istorice de celelalte, precum cooperarea şi în mod special cooperarea în dosarul nord-corean. Sper ca această abordare să continue. În acelaşi timp, însă, mă preocupă anumite dinamici care se manifestă pe plan în intern în ambele ţări, dar cu precădere în Coreea de Sud, unde asistăm la o anumită renaştere a naţionalismului. Dacă preşedintele Moon va sprijini această dinamică, atunci impactul asupra relaţiei bilaterale va fi unul negativ. În Coreea de Sud, naţionalismul este strâns legat de un oarecare sentiment anti-japonez. Într-o anumită măsură, abordarea preşedintelui Moon faţă de Japonia mă nelinişteşte.

Ce schimbări ar aduce în regiune runificarea celor două Corei?

Evident impactul va fi unul semnificativ, dar foarte important este ce fel de reunificare va fi. Eu sper ca reunificarea să presupună o Coree fără arsenal nuclear şi care să aibă o relaţie constructivă cu Japonia. Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite, atunci va avea de câştigat şi securitatea Japoniei. La modul general vorbind, reunificarea va produce efecte şi în restul Asiei, deci trebuie să fim pregătiţi pentru un asemenea scenariu, însă momentul este încă unul îndepărtat.

Mai este o certitudine de nezdruncinat staţionarea trupelor americane în peninsula coreană, exceptând scenariu reunificării celor două Corei? Donald Trump nu este foarte încântat de costurile pe care le presupune această prezenţă, iar Kim Jong-un şi China doresc o reducere a amprentei militare americane în regiune.

Din punct de vedere personal, preşedintele Trump şi-ar dori să ajusteze prezenţa militară americană nu doar în Coreea de Sud, ci şi în Japonia întrucât, aşa cum aţi menţionat, consideră că efortul financiar al menţinerii acestor forţe dăunează economiei americane. Aş spune, însă, că există un consens puternic, în special în Washington DC, în privinţa faptului că trupele desfăşurate în Asia de Est şi actuala strategie în această privinţă servesc interesul strategic al SUA. Sigur că decizia politică este foarte importantă, dar şi parteneriatul ACM are o bază puternică şi la fel sunt, la diferite paliere, şi legăturile dintre Japonia, Coreea de Sud şi Statele Unite. Toate acestea sunt de natură să sporească şi întărească angajamentele SUA în Asia de Est.

Ce impact ar avea asupra politicii externe a Japoniei o reducere semnificativă a efectivelor sau chiar o retragere totală a militarilor americani din peninsula coreană?

Ar fi un impact foarte mare, dar depinde şi despre ce fel de Coree vom vorbi pe termen lung. Retragerea poate fi considerată dezirabilă dacă vom vedea o Coree pacifistă, dar dacă va fi vorba de o Coree instabilă, atunci va fi imperios necesară o prezenţă puternică a armatei americane în regiune. Aşadar, totul depinde de cum va arăta reunificarea coreană. Sper că preşedintele Moon va acţiona în direcţia reducerii tensiunilor militare în peninsulă şi pentru o Coree stabilă şi liniştită. În declaraţia comună semnată de preşedinţii Donald Trump şi Kim Jong-un Moon şi în cea semnată de preşedinţii Moon Jae-in şi Kim Jong-un se face referire la un regim de pace în peninsula coreană, dar întrebarea care se pune este: Ce fel de regim de pace? Nu este definit.

Se discută despre pregătirea unei vizite a lui Kim Jong-un în Rusia. Ce rol joacă Rusia în toată această dinamică privitoare la Coreea de Nord şi care e tendinţa lui, de expandare sau de contractare?

Este evident că după încheierea Războiului Rece rolul Rusiei se restrânge, dar Rusia este încă un soi de acţionar în peninsula coreană. Kim Jong-un îşi doreşte să obţină un echilibru şi să menţină o balanţă în relaţiile sale cu China şi cu Rusia. În acest context, Rusia poate modela acest proces, însă rolul său nu este unul critic.

Poate extrage Kim Jong-un dividende din tensiunile dintre Sua şi China?

Totul depinde de intenţiile reale ale lui Kim cu privire la procesul în curs din regiune. Dacă preşedintele nord-corean doreşte într-adevăr să impulsioneze economia ţării sale, să contribuie la o nouă ordine în zonă şi dacă chiar urmăreşte reconstruirea relaţiei cu Statele Unite, atunci un context marcat de tensiuni severe între Washington şi Beijing nu îi este favorabil.

Însă dacă, din contră, doar vrea să mai câştige timp şi să păcălească, atunci va avea de câştigat din aceste tensiuni.

*O scurtă biografie a prof. Junya Nishino - AICI