Galerie Foto Cum arată o lansare de rachete din tren. Coreea de Nord a anunțat că a făcut un test cu această armă

Data actualizării: Data publicării:
kim jong un se uita pe fereastra cu un binoclu
Liderul nord-coreean Kim Jong Un urmărește cu binoclul un test cu rachete Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord a arătat din nou lumii una dintre cele mai misterioase arme ale sale - o rachetă care se lansează de pe calea ferată, dintr-un vagon de tren. Televiziunea de stat a difuzat imagini, iar testul a fost prezentat ca un mare eveniment.

Botezate „trenurile Apocalipsei”, asemenea lansatoare de rachete pe cale ferată au fost create de sovietici în timpul Războiului Rece, pentru că proiectilele pot fi ascunse foarte ușor printre vagoanele obișnuite. Tehnica a fost experimentată și de nord-coreeni în septembrie anul trecut, atunci când Phenianul a făcut pentru prima dată un test cu o rachetă lansată dintr-un tren.

Coreea de Nord a testat trenul care poate lansa rachete Foto: Profimedia Images
Coreea de Nord a testat trenul care poate lansa rachete Foto: Profimedia Images

 

De data aceasta, Coreea de Nord a lansat, vineri, de pe calea ferată două rachete cu rază scurtă de acţiune. Rachetele au fost lansate de undeva de la nord de Phenian, au zburat spre est, adică spre Japonia, și au lovit o insulă nord-coreeană, după ce au străbătut 430 de kilometri.

Este al treilea test balistic pe care Coreea de Nord îl face de la începutul anului, iar analiștii sunt de părere că se dorește a fi o sfidare la adresa Statelor Unite, care încearcă să convingă ONU să impună noi sancțiuni regimului comunist de la Phenian.

Testele au fost organizate pentru a „verifica şi evalua controlul procedurilor de acţiune ale regimentului feroviar”, a informat agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA. Exercițiul „a demonstrat o manevrabilitate sporită şi o rată de succes ridicată” a rachetelor, potrivit KCNA. S-au purtat discuţii „despre stabilirea unui sistem de operare a rachetelor pe calea ferată în toată ţara”, a adăugat sursa citată.

Lansarea de vineri a survenit după decizia de miercuri a Washingtonului de a impune noi sancţiuni financiare unui grup de cinci cetăţeni nord-coreeni, în urma testelor anterioare cu rachete prezentate de către autorităţile de la Phenian ca fiind hipersonice.

Primul test cu rachetă hipersonică a avut loc la 5 ianuarie, iar al doilea, supravegheat personal de liderul Kim Jong Un, la 11 ianuarie.

Ca răspuns, Statele Unite au impus noi sancţiuni. Regimul nord-coreean acuză însă Statele Unite că escaladează în mod intenţionat situaţia.

Dialogul dintre Phenian şi Washington rămâne blocat după ce discuţiile dintre liderul Kim Jong Un şi preşedintele Donald Trump s-au întrerupt în 2019, menționează AFP, preluată de Agerpres.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...