Coreea de Nord lansează alte două ''proiectile neidentificate'' şi respinge reluarea negocierilor cu Seulul

Data publicării:
Kim Jong-Un, lider Coreea de Nord
FOTO: Agerpres

Coreea de Nord a lansat vineri două "proiectile neidentificate" care au căzut în mare, a anunţat statul-major inter-arme din Coreea de Sud, informează AFP şi Reuters.

Ele au fost lansate din apropiere de Tongchon, un oraş din provincia Kangwon, situat în sud-estul Coreei de Nord, şi au căzut în Marea de Est, cunoscută şi sub denumirea de Marea Japoniei.

Este cea de-a şasea lansare de acest tip de la sfârşitul lunii iulie. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat la începutul lunii august că aceste teste reprezintă "un avertisment solemn" adresat Coreei de Sud şi Statelor Unite ca răspuns la manevrele lor militare comune, pe care Phenianul le dezaprobă.

Comisia pentru reunificarea paşnică a ţării, instituţie nord-coreeană, a anunţat vineri într-un comunicat că respinge declaraţiile făcute joi de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.

Într-un discurs pronunţat cu ocazia aniversării eliberării Coreei de sub ocupaţia japoneză (1910-1945), Moon a declarat că obiectivul său este "realizarea păcii şi unificarea până în 2045", în pofida faptului că mandatul prezidenţial unic pentru care a fost ales se termină în 2022.

Comunicatul nord-coreean afirmă că Seulul se face responsabil pentru actualul blocaj al discuţiilor intercoreene şi pentru neaplicarea "declaraţiei istorice de la Panmunjom".

Această declaraţie a fost adoptată în cursul unei întâlniri ad-hoc dintre Kim şi Trump, la Panmunjom, în Zona demilitarizată ce separă cele două Corei. Cu acea ocazie, cei doi lideri au decis reluarea în curând a discuţiilor privind arsenalul nuclear nord-coreean, anunţ care însă nu s-a concretizat până în prezent.

Coreea de Nord a respins în comunicatul dat publicităţii vineri reluarea în curând a negocierilor cu Coreea de Sud. "Nu mai avem ce să discutăm cu autorităţile sud-coreene şi nu avem nicio intenţie să ne întâlnim din nou cu ele", se arată în document.

Sursa: Agerpres

Editare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...