Coreea de Nord a confirmat că a făcut un tir de rachetă balistică ce a fost “un succes”, anunţă agenţia oficială de la Phenian KCNA, marţi, a doua zi după ce noul test a provocat un val de condamnări internaţionale, relatează AFP, citată de News.ro.
"Racheta balistică a zburat către est, unde ziua începea, şi şi-a atins perfect ţinta, după ce a parcurs jumătate din distanţa pe care este capabilă să o parcurgă", a precizat agenţia.
Coreea de Nord a lansat luni o rachetă balistică ce a aterizat în mare, la est de coasta sa, în cel mai recent test prin care sfidează presiunea mondială şi ameninţările cu noi sancţiuni. Racheta, despre care se crede că a fost de clasă SCUD, cu rază scurtă de acţiune, a zburat aproximativ 450 de kilometri și ar fi aterizat la doar 7 metri de ținta sa, au declarat oficiali sud-coreeni.
Phenianul are un arsenal important de rachete cu rază scurtă de acţiune, dezvoltate iniţial de Uniunea Sovietică.
Lansarea de luni vine după două teste de succes de rachete cu rază medie şi lungă, în tot atâtea săptămâni.
Potrivit experţilor, Phenianul a crescut ritmul testelor la un nivel fără precedent într-un efort de a dezvolta o rachetă intercontinentală capabilă să lovească teritoriul american.
De asemenea, acesta este al treilea test de când preşedintele liberal sud-corean Moon Jae-in a fost învestit în funcţie, pe 10 mai. Acesta a promis să implice statul comunist într-un dialog, în condiţiile în care sancţiunile nu au reuşit să rezolve ameninţarea tot mai mare reprezentată de programul nuclear şi balistic al Phenianului.
Coreea de Nord, care a făcut zeci de teste de rachetă, dar şi două nucleare, de la începutul lui 2016, susţine că programul este necesar pentru contracara agresiunea americană.