Copiii internați în cel mai mare spital de pediatrie din Kiev au fost mutați la subsol pentru a fi feriți de bombardamente

Data publicării:
copii in subteran
Copiii internați în cel mai mare spital de pediatrie din Kiev au fost mutați la subsol pentru a fi feriți de bombardamente. FOTO: Profimedia Images

În cel mai mare spital de copii din Kiev se petrec drame în fiecare oră. Micuții pacienți au fost mutați la subsol pentru a fi protejați de bombardamentele de dincolo de ziduri. 

Pe măsură ce atacul Rusiei asupra Kievului se intensifică, unii dintre cei mai vulnerabili locuitori ai orașului nu pot pleca. Este vorba despre copiii care sunt bolnavi și sunt tratați la spitalul de pediatrie din Kiev. Pentru această unitate sanitară închiderea nu este așadar o opțiune, chiar dacă luptele și bombardamentele de afară continuă, scrie CNN.

Copiii care sunt prea bolnavi pentru a fi transferați au fost mutați la subsol, în cazul în care bombardamentul începe din nou. Acolo sunt tratați aproximativ zece pacienți, iar personalul medical este epuizat. 

Unul dintre pacienți este Milena, în vârstă de 3 luni, care are o tumoare pe creier. Mama ei, Sonia, a declarat pentru CNN că în ultimele șapte nopți, a dormit pe podea lângă fetița ei. „Trebuie să stăm în subteran și nu știm pentru cât timp. Sunt singură aici, la spital, iar soțul meu este acasă cu celălalt copil al meu”, a spus ea.  

Femeia a spus că a ajuns atât de stresată încât nici nu își mai poate alăpta copilul și că acum îi dă lapte praf. 

Medicii care îi îngrijesc pe micuți sunt epuizați, așa că unii părinți au intervenit pentru a-i ajuta la îngrijirea altor copii din subsol. Intervențiile medicale care nu sunt urgente sunt puse pe lista de așteptare. Când echipa CNN a vizitat spitalul, unui băiat de 11 ani trebuia să îi fie scoase firele de sutură – dar riscul de infecție este prea mare.

Pentru multe familii care stau cu copiii în spital, singura speranță este evacuarea din oraș. Joi, delegațiile ucrainene și ruse s-au întâlnit în Belarus pentru o nouă rundă de discuții, unde au convenit să ofere coridoare umanitare pentru civili și o posibilă încetare temporară a focului în zonele în care are loc evacuarea.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...