Comisia Europeană a autorizat un prim tratament pentru coronavirus, după o evaluare într-o perioadă "excepțional de scurtă"

Data publicării:
remdesivir
Flacoane de remdesivir. Foto: Gilead.com

Comisia Europeană a acordat o autorizație de introducere pe piață condiționată pentru medicamentul Remdesivir, care devine astfel primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotriva COVID-19.

Autorizarea, în cadrul unei proceduri accelerate, survine unei recomandări din partea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), urmată de o aprobare din partea statelor membre.

„Protecția sănătății publice este o prioritate-cheie a CE și, ca atare, datele privind Remdesivir au fost evaluate într-un interval de timp excepțional de scurt prin intermediul unei proceduri de examinare continuă, o abordare utilizată de EMA în situații de urgență în materie de sănătate publică pentru a evalua datele pe măsură ce acestea devin disponibile”, a arătat CE, citată de Mediafax.

Acest lucru a permis acordarea rapidă a autorizației în contextul crizei provocate de coronavirus, în termen de o săptămână de la recomandarea EMA, în comparație cu termenul obișnuit de 67 de zile.

Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, a declarat că autorizarea unui prim medicament pentru a trata COVID-19 reprezintă un mare pas înainte în lupta împotriva noului coronavirus.

Acordăm această autorizație la mai puțin de o lună de la depunerea cererii, dovadă clară a hotărârii UE de a răspunde rapid de fiecare dată când tratamente noi devin disponibile. Nu vom precupeți niciun efort pentru a asigura tratamente sau vaccinuri eficiente împotriva coronavirusului”, a spus Kyriakides.

Medicamentul autorizat Remdesivir dispune acum de o autorizație de introducere pe piață condiționată, unul dintre mecanismele de reglementare ale UE create pentru a facilita accesul rapid la medicamente care răspund unei nevoi medicale nesatisfăcute, inclusiv la cele pentru situații de urgență ca răspuns la amenințări la adresa sănătății publice, cum ar fi actuala pandemie.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...