CNN: Un general rus cu titlul de Erou al Federației Ruse a adus în Ucraina ororile comise de armata Rusiei în Siria

Data actualizării: Data publicării:
Nikolai Yevmenov, Alexander Juravliov și Vladimir Putin
Pentru supraviețuitorii războiului civil de lungă durată din Siria, scenele din Harkov sunt asemănătoare cu multe altele provocate de Rusia după ce a intervenit de partea președintelui Bashar al-Assad în 2015. Generalul-colonel Alexander Juravliov, aflat între șeful forțelor navale ruse și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

În urma unei analize a imaginilor din satelit în colaborare cu Centrul pentru Rezistență Informațională, CNN a identificat de unde au fost lansate munițiile cu dispersie asupra cartierelor rezidențiale din al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei la finalul lunii februarie. Responsabil de aceste atacuri fără milă este același general care a provocat oroare în rândul civililor din orașul Alep în timpul luptelor dintre rebelii sirieni și forțele președintelui Bashar al-Assad, susținute de armata Rusiei.

În timp ce aștepta la coadă ca să facă rost de apă potabilă pentru familia ei într-o zi însorită, dar rece, de la finalul lunii februarie, Margarita Kiriuhina, încerca să ignore sunetul bombelor rusești care cădeau în apropiere.

Stând cu două canistre în mână, a încercat să destindă atmosfera glumind cu vecinii ei în timp ce își aștepta rândul la rezervorul de apă. În ciuda haosului provocat de invazia trupelor ruse în Ucraina, oamenii stăteau la rând în mod organizat.

Dintr-o dată, Kiriuhina a auzit un șuierat deasupra capului. După ce a zărit ceva cu colțul ochiului, a strigat tuturor să se arunce la pământ. În câteva fracțiuni de secundă, grupul de oameni a fost scăldat în sânge și urletele de durere au umplut aerul.

Soldații ruși tocmai ce lansaseră una dintre rachetele lor de temut Smerch cu muniție cu dispersie care eliberează 72 de submuniții pe o arie de mărimea unui teren de fotbal și care au lovit-o pe Kiriuhina și vecinii ei.

Torentul de schije i-a tăiat piciorul, mâna și fruntea

Torentul de schije i-a tăiat piciorul, mâna și fruntea Kiriuhinei. Un bărbat din apropiere și-a pierdut două degete. „Am simțit că piciorul și șoldul mi-au fost perforate. Brațul meu a fost lovit și nu mai puteam să îmi simt capul”, a spus Kiriuhina.

Femeia de 56 de ani a fost dusă la spital într-o roabă și a primit îngrijiri medicale timp de 10 zile.

Aceasta nu a fost singura rachetă Smerch trasă asupra Harkovului în perioada critică de 48 de ore de la finalul lunii februarie când trupele ruse încercau să captureze orașul apărat de forțele ucrainene.

CNN: Un general rus a adus în Ucraina ororile pe care le-a comis în Siria
Rachetele Smerch încărcate cu muniție cu dispersie eliberează 72 de submuniții pe o arie de mărimea unui teren de fotbal. Colaj capturi foto: CNN

Pentru supraviețuitorii războiului civil de lungă durată din Siria, scenele din Harkov sunt asemănătoare cu multe altele provocate de Rusia după ce a intervenit de partea președintelui Bashar al-Assad în 2015.

Printr-o analiză a imaginilor din satelit în colaborare cu Centrul pentru Rezistență Informațională (CRI), CNN a identificat de unde au fost lansate munițiile cu dispersie asupra cartierelor rezidențiale din al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei în ziua în care Kiriuhina și vecinii ei au fost bombardați.

Juravliov, responsabil pentru unul dintre cele mai sângeroase capitole ale războiului din Siria

Brigada de artilerie cu rachete care a lansat atacul răspunde direct generalului-colonel Alexander Juravliov, comandantul responsabil pentru unul dintre cele mai sângeroase capitole ale războiului din Siria.

11 rachete lansate de brigada 79 de atilerie cu rachete a Rusiei, cu baza în regiunea Belgorod, au lovit Harkovul pe 27 și 28 februarie, potrivit CNN. Brigada raportează direct conducerii Districtului Militar de Vest, unul din cele cinci districte ale armatei ruse, care operează în partea de vest a Rusiei.

Mai mulți experți militari au spus că Juravliov, comandant al teatrului de operații din Ucraina, este singurul ofițer care are dreptul de a ordona lansarea unui atac cu rachete Smerch în districtul său. Din cauză că este o armă cu o mare valoare strategică, folosirea sa necesită aprobarea unui oficial de rang înalt.

Când Juravliov a intrat în scenă în războiul din Siria, Rusia era angrenată într-o luptă crâncenă împotriva rebelilor sirieni din estul orașului Alep, acolo unde avansau cu greutate.

CNN: Un general rus a adus în Ucraina ororile pe care le-a comis în Siria
Atacurile cu rachete Smerch asupra Harkovului din 27 (buline portocalii) și 28 februarie (buline roșii). Foto: Profimedia Images

Tactica lui Juravliov: asediere, înfometare, bombardare și zdrobirea opoziției

Juravliov a grăbit asaltul asupra orașului din nordul Siriei, atacurile trupelor ruse s-au intensificat, iar încercuirea orașului dens populat a fost finalizată. Pentru a-și atinge scopurile militare, Juravliov nu a cruțat pe nimeni și a folosit tactici care au definit intervenția rusă în Siria: asediere, înfometare, bombardare și zdrobirea oricărei forme de opoziție.

În perioada în care a activat în Siria, Juravliov a apelat mult mai mult la muniția cu dispersie în Alep, unde s-a înregistrat o creștere de 791% față de perioada precedentă, potrivit CNN.

Martorii atacurilor cu rachete Smerch din Harkov și-au amintit despre crimele și distrugerile provocate de muniția cu dispersie pe care rușii au folosit-o împotriva orașului lor. Străzile erau pline de oameni răniți, mașini incendiate și cioburi de sticlă.

Unul dintre martori a spus că în jur de 12 persoane din blocul de apartamente în care locuia au fost rănite în urma unei singure rachete care le-a lovit clădirea.

În urma examinării urmelor lăsate de rachetele rusești din Harkov, CNN a putut stabili că atacurile au fost lansate din regiunea Belgorod din apropierea graniței ruso-ucrainene.

Mark Hiznay, expert în arme și director asociat pentru Observatorul Drepturilor Omului, a revizuit fotografii de la fața locului care indicau că în atacurile din Harkov s-a folosit o cantitate uriașă de muniții cu dispersie.

„Sunt o grămadă de muniții cu dispersie folosite la o scară ce depășește probabil ceea ce am văzut în sudul Libanului în 2006”, a spus Hiznay, referindu-se la războiul dintre Liban și Israel în timpul căruia armata israeliană a lansat în jur de 4 milioane de submuniții în sudul Libanului, potrivit datelor ONU.

„Nu e ca în filme unde vezi racheta înainte să fii lovit de bombă. Ai dintr-o dată 72 de submuniții care detonează pe [o suprafață egală cu] un teren de fotbal”, explicat Hiznay. „De aceea oamenii sunt practic tăiați pe loc de aceste lucruri. Nu ai prea multe arsuri. Nu ai răni de la explozie. Este vorba doar de o fragmentare nasoală și sângeroasă.”

CNN: Un general rus a adus în Ucraina ororile pe care le-a comis în Siria
Brigada de artilerie cu rachete care a lansat atacul răspunde direct generalului-colonel Alexander Juravliov, comandantul responsabil pentru unul dintre cele mai sângeroase capitole ale războiului din Siria. Captură foto: CNN

Măcelarul din Alep - Erou al Federației Ruse

În decembrie 2016, rebelii care se baricadaseră în estul Alepului s-au predat, iar guvernul sirian și forțele rusești au recucerit teritoriul. La sfârșitul bătăliei pentru Alep, Juravliov a lăsat comanda armatei ruse din Siria și s-a întors în Rusia, acolo unde a primit cele mai înalte onoruri pe care le poate primi un ofițer rus: Erou al Federației Ruse.

„Rezultatele obținute de Juravliov în Siria au fost exact cele pe care și le-au dorit rușii”, a spus Philip Wasielewski, expert în armata Rusiei. „Este precum a spus Napoleon: 'Răsplata unui general nu o reprezintă un cort mai mare, ci o armată mai mare de comandat'.”

Juravliov a spus mai târziu într-un interviu că Siria l-a învățat despre valoarea „ingeniozității militare” și că lecțiile învățate acolo sunt integrate precum o „componentă organică” în toate antrenamentele militare rusești.

Când ce și-a revenit după atacul din 28 februarie, Kiriuhina a fugit din Harkov, sperând să șteargă scenele de „film horror” din mintea sa. Acum, când iese în public, poartă o beretă pentru a ascunde cicatricile rănilor provocate de acel bombardament.

„Mă simțeam bine. Vremea era plăcută. Soarele strălucea. Nimeni nu s-ar fi gândit la oroarea care se va năpusti în doar câteva secunde”, a spus Kiriuhina. „Din adâncul inimilor și sufletelor noastre ne dorim ca acele crime să fie pedepsite. Într-un fel sau altul, se va face dreptate. Dar, probabil, că nu se va întâmpla prea curând.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...