Foto Cine sunt „lupii războinici” pe care China îi trimite să-și înfigă colții în Europa

Data actualizării: Data publicării:
ochi de lup
„Lupii războinici” este denumirea dată noului stil de politică externă al Chinei Foto: Profimedia Images

China se trezește din ce în ce mai des blocată în competiția ideologică și politică cu Occidentul, așa că Ministerul de Externe de la Beijing s-a decis să nu mai joace „cu mănuși”, așa cum o făcea înainte. „Lupii războinici” este denumirea dată noului stil de politică externă al Chinei, mult mai direct și mai agresiv decât stilul fad cu care obișnuise în ultimele decenii. În loc de declarații lungi și plictisitoare, ca înainte, „lupii războinici” pun mâna pe Twitter sau alte rețele sociale și răspund direct și uneori agresiv oricăror critici la adresa Chinei.

Diplomația lupilor războinici  - numită așa după două filme de acțiune naționaliste despre un erou al armatei chineze care luptă împotriva răufăcătorilor din Asia și Africa - a devenit o tendință, iar MAE de la Beijing și-a trimis „haita” nu numai la Washington, ci și în Europa, comentează „Politico”, într-o analiză în care prezintă cinci dintre ambasadorii „duri” ai Chinei aflați la post în diverse țări europene. În funcție de cât de incisivă e abordarea lor, publicația le acordă și un scor, numai că în loc de stele, sunt cotați în... „lupi războinici”. 

„Politico” spune că a analizat care dintre ei „urlă” mai tare.

LU SHAYE are un rating de „5 „lupi”. Este ambasadorul Chinei în Franța, iar „Politico” îl consideră masculul alfa, dominant, al haitei lupilor războinici din diplomația chineză.

FRANCE-PARIS-NEW CHINESE EMBASSADOR-INTERVIEW
Lu Shaye, ambasadorul Chinei în Franța Foto: Profimedia Images

În cea mai recentă declarație a sa a vorbit despre un plan al Beijingului de a „reeduca” populația din Taiwan după ce China va readuce insula democratică sub controlul său. Comentariile sale, la BFM TV, au fost făcute la apogeul tensiunilor militare din jurul Taiwanului, după vizita președintei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi. „După reunificare, vom face reeducare”, a spus el. „Sunt sigur că, în acel moment, poporul din Taiwan va fi din nou în favoarea reunificării. Ei vor deveni din nou patrioți”, a afirmat ambasadorul.

Ulterior, el a apărat utilizarea controversatului termen „reeducare” - asociat în general cu prigonirea musulmanilor uiguri din Xinjiang - acuzând Taipeiul că „îndoctrinează” oamenii ca să devină anti-China.

Nu este pentru prima dată când atacurile diplomatului în vârstă de 57 de ani stârnesc stupoare la Paris. În timpul pandemiei de coronavirus, ambasada pe care o conduce a început să publice dezinformări cu privire la modul în care Franța a gestionat virusul, afirmând la un moment dat că personalul din azilurile de bătrâni îi abandonează pe pacienți și-i lasă să moară. Deși ambasadorul s-a ales cu o convocare la Ministerul francez de Externe, au urmat și alte afirmații calomnioase din partea ambasadei chineze.

Anul trecut, ambasada a lansat în mediul online un atac împotriva lui Antoine Bondaz, un cercetător specializat în probemele Chinei de la Fundația pentru Cercetare Strategică. Cercetătorul francez a fost numit „derbedeu” („petite frappe”), „hienă turbată” („hyène folle”) și „trol ideologic” (troll idéologique”) din cauza comentariilor sale despre Taiwan. Ambasadorul Lu a fost, din nou, convocat la MAE francez.

De altfel, după cum însuși ambasadorul Lu Shaye a declarat într-un interviu pentru presa franceză, este onorat de eticheta de „lup războinic” care i se pune.

ZHENG ZEGUANG, reprezentantul diplomatic al Chinei la Londra, este un alt ambasador care se află în avangarda luptei împotriva simpatizanților Taiwanului - mai ales că Liz Truss, ministrul de externe britanic, care aspiră să devină premier, a promis ajutor pentru apărarea insulei. 

Audiences at Buckingham Palace
Zheng Zeguang, ambasadorul Chinei la Londra Foto: Profimedia Images

„Cerem Marii Britanii să nu subestimeze nivelul ridicat de sensibilitate al chestiunii Taiwanului și să respecte promisiunile pe care le-a făcut”, a declarat acesta într-o rară conferință de presă susținută la ambasadă. „Nu urmați SUA și nu vă jucați cu focul, pentru că cei care se joacă cu focul se vor arde singuri!” a avertizat el.

Și Zheng Zeguang a fost convocat la Ministerul de Externe, la instrucțiunile lui Lizz  Truss.

De altfel, Zheng și-a început mandatul, anul trecut, cu o adevărată furtună politică. I s-a interzis accesul în Parlamentul britanic, în urma unei decizii luate de Lindsay Hoyle, președintele Camerei Comunelor, care a reacționat astfel la sancțiunile impuse de Beijing parlamentarilor britanici care au criticat guvernul comunist.

Cu toate acestea, retorica lui Zheng - cotat cu „3 lupi” de „Politico” - este cu un bemol mai jos față de cea a predecesorului său, Liu Xiaoming. „Motivul pentru care există un războinic care se luptă cu lupii este că există lupi în această lume”, declara Liu în 2020. „Eu însumi voi face acest lucru și îi încurajez, de asemenea, pe diplomații mei de la ambasadă să vorbească, să clarifice lucrurile.”, spunea fostul ambasador.

WU HONGBO este cotat cu „4 lupi”. În calitate de emisar special al Ministerului de Externe pentru afaceri europene, sarcina lui Wu este de a se întâlni cu diplomații europeni din China și, ocazional, de a face un tur al continentului, doar pentru a arăta cât de puțin îi pasă de sistemul politic european și de diviziunile sale democratice. Iar diplomații de top ai UE descoperă, de pildă, că sunt urmăriți de „haita de lupi” pentru declarații venite dinspre Parlamentul European, care adoptă o poziție mult mai dură față de abuzurile privind drepturile omului decât Serviciul European de Acțiune Externă al UE, care nu este conflictual.

The Hague, Netherlands. 22nd June, 2017. Mr. Wu Hongbo, United Nations Under-Secretary-General for Economic and Social Affairs during the plenary session on the first day of the United Nations Public Service Forum on June 22 2017 in the World Forum in The
Wu Hongbo, emisarul MAE chinez pentru afaceri europene Foto: Profimedia Images

„Ne spuneți că nu aveți nimic de-a face cu Parlamentul European. Acest lucru nu este în regulă pentru China”, i-ar fi spus Wu ambasadorului UE în China, Nicolas Chapuis, potrivit South China Morning Post. „Oricare ar fi separarea puterilor în UE, noi recunoaștem doar una singură”, a punctat diplomatul chinez.

Wu, în vârstă de 70 de ani, este un diplomat experimentat și fost a subsecretar general al ONU. Anterior, el a ocupat funcția de ministru adjunct de externe pentru relația cu Europa. Potrivit unui diplomat care l-a cunoscut în acea perioadă, „Wu este foarte asertiv, mult mai mult decât contemporanii săi, având în vedere că Lupul războinic nu era încă un concept la acea vreme”.

WU KEN este ambasadorul chinez în Germania. Știe exact unde să muște și când să muște. Are o evaluare de „2 lupi” din partea „Politico”. 

GERMANY-VILLINGEN-SCHWENNINGEN-CHINESE AMBASSADOR-URGE
Wu Ken, ambasadorul Chinei în Germania Foto: Profimedia Images

În urmă cu trei ani, atunci când Berlinul a lansat ideea de a pune restricții gigantului chinez din domeniul telecomunicațiilor Huawei, din cauza unor îngrijorări legate de securitate, ambasadorul a atacat direct la jugulară și a formulat o amenințare voalată la adresa industriei auto germane, care, din punct de vedere strategic, este foarte vulnerabilă din cauza operațiunilor sale din China. „Putem spune că nici mașinile germane nu sunt sigure din moment ce ne putem fabrica propriile mașini?” a întrebat retoric Wu, după care a adăugat: „Nu, pentru că ăsta ar fi protecționism pur”.

De asemenea, el l-a atacat fără menajamente pe ministrul de externe de atunci al Germaniei, Heiko Maas, după ce acesta s-a întâlnit cu liderul studenților din Hong Kong, Joshua Wong, în 2019. „Este o rușine că Germania a permis unui separatist din Hong Kong să viziteze țara și să se întâlnească cu lideri politici, inclusiv cu ministrul de externe însuși”, a spus Wu.

Observatorii au remarcat că, de atunci, diplomatul a mai atenuat puțin tonul, dar este de așteptat ca ambasada de la Berlin să devină din nou incisivă atunci când Germania își va prezenta, la sfârșitul acestui an, noua strategie privind China, notează „Politico”.

Exemplele de „războinici” din diplomația chineză se încheie cu un altul cotat la „5 lupi”, la fel ca ambasadorul din Franța. Este vorba de GUI CONGYOU, fostul reprezentant al Beijingului în Suedia.

China's Ambassador to Sweden at the Chinese Embassy, Stockholm, Sweden - 14 Jan 2020
Gui Congyou, ex-ambasador al Chinei în Suedia Foto: Profimedia Images

Deși Gui și-a părăsit postul de la Stockholm în urmă cu aproape un an, diplomații suedezi încă au vie amintirea acestui adevărat lider de haită. El a fost ambasador în timpul unei perioade de tensiuni intense între Stockholm și Beijing. Totul a început cu reținerea de către China a cetățeanului suedez Gui Minhai, care apoi s-a transformat într-o spirală a restricțiilor impuse companiilor chineze Huawei și ZTE în ceea ce privește furnizarea infrastructurii 5G.

Gui a fost unul dintre cei mai aprigi „lupi războinici” nu numai din Europa, ci din cadrul întregului sistem diplomatic al Chinei. Parlamentarii opoziției din Suedia au cerut în mod repetat ca acesta să fie trecut pe lista persoanelor indezirabile pe teritoriul suedez.

Poate că cea mai cunoscută ieșire a sa a fost aceea când i-a taxat pe jurnaliștii care au criticat China. Comparând presa suedeză cu un boxer de categorie ușoară, a spus: „Este ca și cum un boxer la categoria semimuscă, de 48 kg, ar încerca să provoace la luptă un boxer de categorie semigrea, de 86 kg, dar boxerul de 86 kg vrea să fie drăguț și să îl protejeze pe cel de 48 kg, așa că îi spune să plece și să-și vadă de treabă. Dar boxerul de categorie ușoară nu ascultă și continuă să îl provoace pe cel de categorie grea și chiar îi intră cu forța în casă. Deci, ce îi mai rămâne de făcut boxerului de categorie grea?”, a întrebat el retoric, potrivit presei suedeze.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...