Cine poate rezolva problema Ciprului?
Insula Cipru este împărţită în două. Bucata nordică este condusă de un guvern cipriot-turc, iar cealaltă de guvernul recunoscut internaţional al ciprioţilor-greci. De aici, apar o serie de probleme ai căror actori principali sunt Grecia şi Turcia, dar care implică şi alte state membre ale Uniunii Europene şi din regiunea Mediteranei de Est. Un punct culminant a fost atins anul trecut, când s-a ajuns la şicane militare între turci şi francezi. În toată această complicaţie se întrevede o nouă soluţie pentru rezolvarea situaţiei. Ioannis Ioannou, cofondatorul think-tank-ului Geopolitical Cyprus, a explicat într-un interviu pentru Digi24 ce presupune această soluție.
Estul Mediteranei este o regiune unde diplomaţii au mult de lucru, pentru că sunt probleme pe mai multe paliere între ţările din zonă. Dar cheia rezolvării acestora rămâne Ciprul, statul unde încă domină problemele dintre cetăţenii săi de origini greacă şi turcă. Din 1974, insula este divizată, nordul este sub ocupaţie turcă şi este deci guvernat de ciprioţi turci, iar restul, de guvernul ciprioţilor greci, recunoscut internaţional. Între cele două teritorii este o aşa-numită „linie verde” controlată de Naţiunile Unite. Discuţiile de pace dintre cele două părţi nu au avut evoluţii spectaculoase, dar acum s-a schimbat baza acestor negocieri. S-a vorbit despre o reunificare a Ciprului ca o federaţie bi-comunală, dar a apărut o idee nouă: formarea a două state.
Un nou început?
Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Să vorbim despre ţara dvs, Cipru, pentru că statul în sine şi regiunea Mediteranei de Est au fost centrul atenţiei geopoliticii, din cauza unor lucruri făcute de Turcia în jurul ţării dvs. Cum aţi descrie situaţia acum, ce se întâmplă, pentru că subiectul s-a estompat.
Ioannis Ioannou: Ce este important în acest moment este faptul că după trei ani de impas în ceea ce priveşte dialogul în problema cipriotă - a fost un eşec în 2017, în timpul conferinţei despre problema Ciprului, din Elveţia -, acum, încet, revenim la procesul diplomatic pe tema problemei cipriote. Este aşadar prima oară în ultimii zeci de ani când putem spune că problema Ciprului, una care durează de foarte mulţi zeci de ani, în această parte din lume, devine acum o problemă a unui subsistem mai larg, dacă putem spune aşa, Mediterana de Est.
Ce aşteptăm acum este un summit neoficial al celor cinci părţi, care va avea loc la începutul lunii martie, la New York. De aici ar urma să apară elementele finale care ne vor arăta dacă negocierile despre Cipru vor fi reluate sau nu.
Problema este că după trei ani de amânări ale acestor discuţii, sunt multe idei noi care apar pe masă şi asta proiectează şi Turcia, nu doar chestiuni legate de Cipru, dar şi de cele ale relaţiei greco-turce, dar şi a întregii regiuni a Mediteranei de Est. Pentru prima oară, Turcia cere o înţelegere complet diferită în cazul problemei cipriote. Ce înseamnă asta în mod practic? Că după aproape 40 de ani de discuţii cu Ciprul, pe bazele celor două zone, federaţii bi-comunale, acum sunt multe discuţii, în mod special dinspre partea turcă, dar şi a celei turco-cipriotă, despre o soluţie „două state”. Asta va remodela mult problema cipriotă aşa cum o ştim noi conform istoriei.
Turcia lui Erdogan își relansează relația cu UE și SUA
Cristina Cileacu: Păreţi destul de optimist, dar ştim amândoi că istoria arată că de regulă Turcia face un pas înainte şi o serie de paşi înapoi, dacă vorbim despre relaţiile cu aproape toată lumea, nu doar cu Cipru. Credeţi că se va schimba ceva dacă discutăm despre încredere în cadrul acestor negocieri?
Ioannis Ioannou: Dacă discutăm despre problema Ciprului în sine, indiferent de ceea ce semnalează Turcia regional şi internaţional, nu se poate schimba baza soluţiei, pentru că toate discuţiile despre Cipru se fac sub auspiciile Naţiunilor Unite. Deci tehnic, Turcia nu poate lucra împotriva ONU. Pe de altă parte, ceea ce vedem legat de politica externă a Turciei din ultimele luni este un indicator că Turcia lui Erdogan, Turcia sub conducerea lui Erdogan, încearcă să creeze acei paşi necesari ca să implementeze o abordare diferită pentru întreaga regiune. Turcia are aşadar nişte obiective strategice care au legătură cu un neo-otomanismul, agenda neo-otomană să spunem, care sunt interesant de urmărit. Aceste lucruri pot fi văzute în contextul a două relaţii fundamentale ale Turciei: una este cea dintre Uniunea Europeană şi Turcia, cu o nouă revizuire din partea Bruxellesului, iar cealaltă este bineînţeles noua administraţie Biden, avem un guvern nou în Statele Unite care se va implica într-un dialog nou cu Turcia, pentru ca problemele din relaţia cu SUA să fie rezolvate. Deci trebuie să ne uităm nu doar la Mediterana de Est, dar şi la Turcia ca parte din acest subsistem, care priveşte de asemenea şi Uniunea Europeană, şi Statele Unite.
Jocul geopolitic al Turciei are efecte regionale
Cipru este stat membru al Uniunii Europene, chiar dacă teritoriul său este divizat. Pentru că nordul insulei este ocupat de turci, Turcia s-a simţit ca la ea acasă şi în zona economică exclusivă cipriotă, adică în partea de Mare Mediterană care îi revine Ciprului. Mărul discordiei este de această dată bogăţia de hidrocarburi din regiune.
Cristina Cileacu: Cum spuneţi, sunt mulţi oameni implicaţi în rezolvarea acestei situaţii, avem Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie, avem şi Naţiunile Unite, deci mulţi oameni interesaţi de rezolvarea problemei. Dar ce nu a mers bine până acum?
Ioannis Ioannou: Problema Ciprului nu are doar dimensiunea internaţională, care este desigur una critică şi importantă, dar are şi chestiuni-cheie cu privire la relaţiile dintre cele două comunităţi, cea de ciprioţi greci şi cea de ciprioţi turci. Iar una dintre aceste chestiuni-cheie este egalitatea politică, cum anume vrea comunitatea turco-cipriotă să fie tratată în mod egal în contextul unei înţelegeri cuprinzătoare.
Un alt punct-cheie, care a câştigat multă importanţă geopolitică anul trecut, este reprezentat de hidrocarburi. După eşecul din 2017 (n.r. conferinţa despre Cipru din Elveţia), am văzut că Turcia a intrat în zona economică exclusivă a Ciprului şi a forat ilegal acolo. Deci sunt multe aspecte care fac această problemă a Ciprului să fie foarte complicată. Această perioadă de timp este acum foarte importantă, pentru că este pentru prima oară când noul lider al ciprioţilor turci este împotriva federaţiilor bi-zonale, bi-comunale şi în acelaşi timp, sunt multe critici la adresa actualului guvern al Republicii Cipru, pentru că preşedintele Anastasiades şi-a exprimat nişte opinii diferite legat de bazele soluţiei şi mai sunt şi câteva dinamici interne interesante în ultima vreme, legate de Cipru şi toate aceste cazuri de corupţie care sunt despre programul „paşapoartele de aur”, un program economic pe care Cipru îl avea, prin care dădea paşapoarte şi cetăţenia Republicii Cipru unor personaje foarte controversate.
Gazele din Mediterană, un alt măr al discordiei
Cine ce vrea din Marea Mediterană? Bazinul Levantului, adică Mediterana de Est, şi cel al Nilului sunt foarte bogate în hidrocarburi. Iar exploatarea lor ajută economia Egiptului şi Israelului. Ar putea fi la fel şi în cazul Ciprului, dar ţara este prinsă în jocul de putere al Turciei, care stă mai prost la resurse în propriile ape mediteraneene şi face jocuri periculoase în regiune, în apele altor state. Anul trecut s-a ajuns la tensiuni serioase în care au fost implicate ţări din Uniunea Europeană, nordul Africii şi Orientul Mijlociu, iar punctul culminant a fost disputa dintre două state NATO, adică Franţa şi Turcia.
Cristina Cileacu: Aţi spus un cuvânt cheie, hidrocarburi, şi în această dinamică sunt multe ţări implicate. Vorbim despre Cipru, Turcia, Grecia, dar şi despre Egipt, Italia, Franţa, Emiratele Arabe Unite şi aşa mai departe. Credeţi că această problemă va fi rezolvată uşor?
Ioannis Ioannou: Sunt ceva mişcări care se întâmplă de câţiva ani în jurul Ciprului. Din păcate, Cipru are rezerve de gaz natural, dar din păcate asta nu contează prea mult. Cred că ţările care conduc când vine vorba despre hidrocarburi în zonă sunt Egipt, bineînţeles, datorită perimetrului Zohr, apoi Israel, care deja produce gaz natural de câţiva zeci de ani. Ce trebuie să observăm aici este cum intră Turcia în acest tablou uriaş şi sunt două feluri în care poate fi abordată întreaga chestiune a geopoliticii energiei. Una este să adăugăm Turcia în tabloul mai mare, iar asta necesită o rezolvare completă a problemei Ciprului, iar asta are legătură cu o abordare pe care mulţi experţi o numesc „abordarea gazului de după gaz”, este ceva despre cooperare şi vânzarea acelor hidrocarburi; iar abordarea cealaltă este mai mult sau mai puţin agresivă şi este despre a contracara sau exclude Turcia şi influenţele ei din domeniul energetic sau, ceea ce vedem din partea părţii turce în ultimii trei ani, forări ilegale şi cum Turcia încearcă să notifice nu doar ţările din regiune, dar întreaga lume. Dar vorbim despre o ţară mare şi nu se poate face o cooperare energetică în regiune fără participarea sa.
Deci asta este foarte important.
Viziunea „Imperiului Otoman al lui Erdogan”
Cristina Cileacu: Da, dar pe de altă parte avem, cum spuneaţi mai devreme, viziunea „Imperiului Otoman al lui Erdogan”. Credeţi că se va schimba peste noapte, pentru că nu este ca şi cum o să dispară.
Ioannis Ioannou: Nu, nu. Sunt foarte realist. Nu cred că o să dispară în anii următori, dar este o perioadă critică şi pentru Turcia, şi pentru conducerea lui Erdogan în sine, pentru că aşa cum ştim, Erdogan este sub o presiune uriaşă din cauza economiei şi pandemiei de Covid-19 în Turcia, dar pe de altă parte, Turcia rămâne o putere mare, foarte importantă pentru UE şi întreaga arhitectură de securitate a NATO în regiune, deci trebuie să vedem cum vor funcţiona acest neo-otomanism şi politicile revizioniste pe care le implementează Erdogan acum. Este foarte important să vedem cum întreaga relaţie între Turcia şi SUA, Turcia şi UE va fi jucată.
Comunitatea internaţională este esenţială în rezolvarea disputelor regionale. Pentru ca o soluţie să fie acceptată de părţile implicate într-o negociere, este nevoie de crearea unui context favorabil, în care toată lumea să simtă că are ceva de câştigat, indiferent de cine pe cine susţine.
Cristina Cileacu: Din moment ce cunoaşteţi regiunea foarte bine şi am spus deja, sunteţi analist geopolitic, cine va fi mai important în această ecuaţie: Uniunea Europeană, Statele Unite sau doar lucrând împreună se va rezolva cumva problema?
Ioannis Ioannou: Cred că este o abordare mixtă. Adică eu aş alege o abordare mixtă, tocmai pentru că traversăm vremuri interesante din cauza pandemiei, a Brexitului, a vaccinurilor, deci trăim într-o Europă post-Brexit, dar în acelaşi timp avem un nou guvern american care este mai raţional, mai tradiţional în ceea ce priveşte abordarea transatlantică şi pro-vestică, deci sunt optimist că o formulă de cooperare strategică dintre UE şi SUA va fi implementată în cele din urmă, pentru ca acest complex de puteri să fie mai eficiente.
Susţinerea externă, esenţială pentru ciprioţi
Administraţia Biden este văzută în toată lumea ca un semn bun pentru diplomaţia mondială, pentru că sunt aşteptate rezolvări constructive la situaţii blocate de prea mult timp. Se doreşte o revenire la politicile din timpul administraţiei Obama, dar între timp lumea s-a mai schimbat şi problemele vechi au evoluat.
Cristina Cileacu: Dar credeţi că o reproducere a ceea ce a făcut administraţia Obama va fi bine nu doar pentru regiunea dvs, dar pentru întreaga politică externă a Americii?
Ioannis Ioannou: Cred că da. Dacă îţi aminteşti problema Ciprului, în 2013, 2014 şi 2015, a fost puţin mai sus pe agenda politicii externe a Statelor Unite. Iar asta este foarte important, pentru că Joe Biden, când a fost vicepreşedintele administraţiei Obama, a vizitat Ciprul, este foarte la curent cu problema cipriotă şi din punct de vedere al tehnicalităţilor şi detaliilor, deci cred că SUA vor juca un rol important şi constructiv în cazul disputei cipriote.
Cristina Cileacu: Cunoaşteţi destul de bine şi România şi din moment ce acesta este un interviu pentru publicul din România, noi suntem destul de recunoscuţi în cadrul UE pentru că avem o relaţie bună cu Turcia. Care este părerea dvs legată de cum putem ajuta sau cum putem să ne implicăm diferit, să ajutăm mai mult abordarea Uniunii Europene pentru această problemă în mod specific?
Ioannis Ioannou: Cred că este o înţelegere perfectă, în ciuda relaţiilor istorice complicate, între România şi Turcia, dar Bucureştiul înţelege foarte bine disputa cipriotă şi susţine mult guvernul cipriot, nu doar istoric, ci şi în manieră practică, în calitate de membru al UE, unde sunt luate multe decizii importante la nivel european. Desigur, este şi o comunitate mare de români în Cipru. Cred că Uniunea Europeană, nu doar România, ci întreaga Uniune şi-a exprimat de acestă dată foarte deschis şi pragmatic dorinţa de a ajuta la rezolvarea problemei cipriote, a eforturilor de a relua negocierile. Iar asta este foarte important, pentru că fără anumite politici europene, nu putem ajunge la o soluţie cuprinzătoare pentru Cipru şi problemele sale. Deci cred că România, Bucureştiul pot juca un rol de susţinere.
Cipru, punct nodal pe harta luptei împotriva terorii
Ciprul este cheia rezolvării problemelor din regiunea Mediteranei de Est. Poziţia sa geografică este esenţială şi în lupta pentru combaterea terorismului mondial, deci stabilitatea internă a acestui stat-insulă este importantă pentru o bună parte din lume.
Cristina Cileacu: Cipru este un factor foarte important de stabilitate în regiune şi bineînţeles este una dintre ţările care ajută la lupta împotriva terorii internaţionale, mă refer la teroriştii care pleacă dinspre Orientul Mijlociu spre Europa sau nordul Africii, dar şi invers. Cum se vede situaţia acum în zonă, dacă vorbim despre terorism?
Ioannis Ioannou: Sunt câteva evoluţii interesante. Aş spune că cea mai interesantă este finalul organizaţiei Al-Qaeda la conducerea mişcării globale salafiste. Nu sunt prea optimist în ceea ce priveşte situaţia din Siria, pentru că vedem o revenire a ISIS şi a miliţiilor locale Al-Qaeda, dar în acelaşi timp sunt multe transformări care au caracteristici puternice ale regiunii. Cel mai bun exemplu pentru asta este desigur nord-vestul Siriei, oraşul Idlib şi cum Hay'at Tahrir al-Sham, liderul HTS, fosta facţiune Al-Qaeda a lui Jawlani, să spunem, devine un jucător politic-cheie, nu doar un reprezentant al unei organizaţii militare în regiune.
Ce aştept în lunile care vin este intensificarea unui efort pentru găsirea unei soluţii pentru criza siriană şi poate aceasta va trece prin o încetare a ostilităţilor, în special în zona Idlib, dar pe de altă parte, ce este cu adevărat important de urmărit în legătură cu ultimele tendinţe ale terorismului sunt toate aceste transformări care au loc între organizaţiile clasice şi aceşti „copii noi” (n.r. grupări în dezvoltare), care se trag din organizaţiile istorice, dar câştigă anumite caracteristici speciale, regionale.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
