Cine este Lawrence Bishnoi, marele lider mafiot care se află în centrul scandalului diplomatic dintre India și Canada

Data publicării:
Lawrence Bishnoi, lider mafiot din India
Lawrence Bishnoi conduce un grup de crimă organizată care l-a amenințat în trecut chiar și pe celebrul actor Salman Khan de la Bollywood. Capturi foto: X

India și Canada se află în mijlocul unui scandal uriaș după ce și-au expulzat reciproc câte șase diplomați, într-o serie de acțiuni punitive declanșate după ce guvernul indian a fost acuzat că a pus la cale uciderea unui lider separatist sikh în 2023 în apropiere de Vancouver, relatează Reuters. În același timp, oficialii canadieni au mai făcut o acuzație-bombă, susținând că misiunea diplomatică a Indiei din Canada ar avea legături cu Lawrence Bishnoi, unul dintre cei mai cunoscuți lideri mafioți din țara asiatică.

Poliția canadiană a anunțat că investighează legăturile dintre mai mulți agenți ai guvernului indian și un grup de crimă organizată pe care l-au numit „grupul Bishnoi”.

Grupul este condus de Lawrence Bishnoi, care se confruntă cu peste 40 de procese în care el și asociații săi sunt acuzați de crime, șantaj și acțiuni teroriste – multe dintre ele nici nu au început încă să fie judecate.

Agenția Națională de Investigații a Indiei (NIA) l-a acuzat pe Bishnoi, un absolvent al facultății de drept de 31 de ani aflat după gratii din 2015, că conduce un sindicat criminal transnațional.

Bishnoi s-a născut în statul Punjab din nordul Indiei. Este o persoană scundă, slabă și poartă mereu barbă și mustață când apare în public pentru a se prezenta la tribunal.

Un val de teroare: Bishnoi vrea să asasineze lideri religioși și actori de filme

NIA spune că Bishnoi își conduce sindicatul din închisorile din mai multe regiuni din India, dar și din Canada, prin intermediul unor asociați care au intrat în contact cu separatiștii pro-Khalistan, care vor să creeze un stat pentru populația sikh, din Nepal și alte țări.

Bishnoi a spus că se opune mișcării Khalistan sau creării unui stat sikh independent și că nu este „anti-naționalist”, într-un interviu susținut anul trecut.

Bishnoi este ținut într-o închisoare din orașul Ahmedabad din statul Gujarat, în vestul țării.

Justin Trudeau și Narendra Modi pe scaune la masă, cu steagurile Canadei și Indiei în spate
Premierul canadian Justin Trudeau a acuzat guvernul indian că se află în spatele asasinării unui lider al comunității sikh din Canada. Foto: Profimedia Images

Canada nu a precizat clar care sunt acuzațiile care i se aduc, dar poliția a transmis că persoane care susțin mișcarea Khalistan au fost „țintite în mod specific”.

NIA susține că grupul de crimă organizată Bishnoi vrea să lanseze un val de teroare prin asasinarea unor cunoscuți lideri sociali și religioși, dar și actori de filme, cântăreți și afaceriști.

Una dintre cele mai notorii crime asociate cu grupul Bishnoi a fost cea a unui rapper celebru din regiunea Punjab, Sindhu Moose Wala, ucis în 2022.

Bishnoi a amenințat că îl va omorî și pe Salman Khan

Într-un videoclip din 2018, Bishnoi a amenințat că îl va ucide pe actorul Salman Khan, o vedetă a industriei de film Bollywood din India. Mai multe împușcături s-au auzit în apropierea casei lui Khan anul acesta.

Conflictul cu celebrul actor ar fi izbucnit după ce Khan a vânat două antilope într-o expediție în Rajastjan în timpul unor filmări care au avut loc în acest stat din vestul Indiei în 1998. Secta religioasă din care face parte Bishnoi consideră antilopele animale sacre.

Baba Siddique, un parlamentar indian, a fost împușcat mortal săptămâna trecută la Mumbai de mai mulți atacatori, care au reușit să fugă apoi.

O persoană care susține că face parte din grupul lui Bishnoi a revendicat crima într-o postare pe Facebook.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care mulți șoferi o fac la pornirea mașinii pe frig. Titi Aur: „Aceasta este cea mai dăunătoare...
Digi FM
Fiica de 17 ani a cântărețului moldovean Igor Cuciuc a murit după balul de absolvire. Artistul, acuzații...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
TRAILER "Waltzing with Brando", în care Billy Zane devine copia la indigo a lui Marlon Brando. Viața privată...
Adevarul
De ce tinerii din Generația Z evită să folosească toaleta de la serviciu
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Papa Francisc
Papa Francisc crede că este necesar un studiu internaţional privind un posibil genocid în Fâșia Gaza
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Ralph Fiennes, de nerecunoscut în „The Return”. Actorul, alături de Juliette Binoche, la 28 de ani...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului