Cinci milioane de copii au murit înainte de a împlini 5 ani, în 2021 (ONU)

Data actualizării: Data publicării:
Perfuzie în mâna unui copil internat în spital.
Copil în spital. Foto: GettyImages

Se estimează că aproximativ cinci milioane de copii au murit înainte de a împlini vârsta de cinci ani în 2021, potrivit datelor ONU publicate marţi.

Cele mai recente estimări publicate de Grupul inter-instituţional al Naţiunilor Unite pentru estimarea mortalităţii infantile (UN IGME) a constatat, de asemenea, că 2,1 milioane de copii şi tineri cu vârsta cuprinsă între 5 şi 24 de ani şi-au pierdut viaţa în aceeaşi perioadă, ceea ce corespunde cu moartea unui copil sau a unui tânăr la fiecare 4,4 secunde.

Un alt raport al UN IGME, publicat de asemenea marţi, a constatat că 1,9 milioane de copii s-au născut morţi în 2021. Multe dintre decese ar fi putut fi evitate cu o îngrijire medicală mai bună, se arată în raportul citat de Agerpres.

"O tragedie atât de răspândită, care poate fi prevenită, nu ar trebui să fie niciodată acceptată ca inevitabilă", a spus Vidhya Ganesh din partea UNICEF. "Progresul este posibil cu o voinţă politică mai puternică şi cu investiţii direcţionate pentru un acces echitabil la asistenţa medicală primară pentru fiecare femeie şi copil".

Deşi lucrurile s-au îmbunătăţit din 2000, cu rata globală a mortalităţii copiilor sub cinci ani scăzând cu 50%, rata mortalităţii la copiii mai mari şi la tineri scăzând cu 36% şi rata copiilor născuţi morţi cu 35% ,"câştigurile s-au redus semnificativ din 2010", conform ONU.

UN IGME a avertizat că aproape 59 de milioane de copii şi tineri vor muri înainte de 2030 dacă "nu se iau măsuri rapide pentru îmbunătăţirea serviciilor sanitare". Rapoartele au mai arătat că, în ciuda faptului că are doar 29% din născuţii vii la nivel mondial, Africa subsahariană a reprezentat 56% din toate decesele copiilor cu vârsta sub cinci ani în 2021, copiii născuţi în regiune fiind expuşi celui mai mare risc de deces în copilărie din lume. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei