China a denunţat luni o „dezinformare” din partea SUA, după ce presa americană a relatat că Moscova i-a cerut Beijingului ajutor militar şi economic, ca răspuns la sancţiunile occidentale împotriva războiului său în Ucraina, informează AFP şi Reuters.
„În ultimul timp, SUA răspândesc ştiri false despre China”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian, în timpul unei conferinţe de presă zilnice, întrebat despre informaţiile publicate în The New York Times.
„Este complet fals, este pură dezinformare. China şi-a expus clar şi consistent poziţia cu privire la criza din Ucraina. Jucăm un rol constructiv şi evaluăm situaţia în mod imparţial şi independent. A denigra poziţia Chinei nu este un lucru acceptabil”, a insistat el, citat de EFE.
Cotidianul NYT a informat duminica aceasta că Rusia a cerut ajutor economic şi militar Chinei pentru a continua războiul în Ucraina şi a ocoli sancţiunile occidentale, într-un moment în care Washingtonul a avertizat Beijingul să nu acorde asistenţă Moscovei, conform Agerpres.
Potrivit publicaţiei americane, care citează responsabili sub protecţia anonimatului, Rusia a cerut Chinei să îi furnizeze echipament militar pentru război şi ajutor economic în efortul de a depăşi sancţiunile internaţionale. Aceşti responsabili nu au precizat natura exactă a ajutorului solicitat, nici dacă China a răspuns.
De la începutul invaziei de la 24 februarie, regimul comunist chinez, acordând prioritate prieteniei cu Moscova, s-a abţinut să îl îndemne pe preşedintele rus Vladimir Putin să-şi retragă trupele din Ucraina.
Editor : A.C.