China interzice difuzarea BBC. Postul britanic este acuzat că a devenit o „morișcă de zvonuri”

Data actualizării: Data publicării:
panou pe care scrie bbc beijing bureau
Serviciul BBC World News, interzis la difuzare în China Foto: Twitter Global Times

Autoritățile de la Beijing au anunțat joi că suspendă transmisia BBC Word News pe întreg teritoriul Chinei continentale, pe motiv că serviciul public de radio-televiziune britanic a devenit o „morișcă de zvonuri”, iar informațiile sale nu mai corespund principiilor „adevărului și imparțialității” jurnalistice.

Beijingul este deranjat cu precădere de relatările BBC despre abuzurile asupra comunității de uiguri din provincia autonomă Xinjiang, dar și despre Wuhan, orașul de unde a izbucnit pandemia de coronavirus.

Anunțul a fost făcut în Ajunul Anului Nou Chinezesc, tocmai pentru a atrage și mai mult atenția, spune un expert chinez în comunicare, citat de Global Times, publicație susțiută de stat, care apare în limba engleză.

„Suntem dezamăgiți că autorităţile chineze au decis să ia această măsură. BBC difuzează informaţiile internaţionale cele mai sigure din lume şi acoperă subiecte din lumea întreagă într-o manieră onestă şi imparţială”, a declarat în reacție o purtătoare de cuvânt a postului britanic.

„Un atac inacceptabil asupra libertății presei”, a comentat, la rândul său, ministrul britanic de externe, Dominic Raab.

Decizia autorităților chineze vine, pe de altă parte, la o săptămână după ce Marea Britanie nu a mai acordat licență de emisie televiziunii de stat din China, iar Beijingul răspunde astfel cu aceeași monedă.  Autoritatea britanică de reglementare în domeniul media a retras licenţa de emisie pentru canalul de televiziune chinez de limbă engleză CGTN, întrucât a ajuns la concluzia că Partidul Comunist chinez are responsabilitatea editorială finală pentru programele postului respectiv.

Pe de altă parte, și în trecut China a blocat de mai multe ori accesul la site-ul BBC. S-a întâmplat, de exemplu, în timpul protestelor din Hong Kong și în perioada în care Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat unui disident chinez.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...