China cere statelor lumii să nu i se subestimeze „voinţa fermă” față de „reunificarea” cu Taiwan

Data publicării:
UN CHINA HAN ZHENG UNGA GENERAL DEBATE SPEECH
Vicepreşedintele chinez Han Zheng, la ONU. Foto: Profimedia Images

China a cerut joi ONU să nu i se subestimeze „voinţa fermă” cu privire la Taiwan, asigurând în acelaşi timp că Beijingul preferă o „reunificare” paşnică, scrie AFP, preluată de Agerpres. 

De la tribuna Adunării Generale a ONU, vicepreşedintele chinez Han Zheng a repetat poziţia chineză potrivit căreia Taiwanul este o „parte inalienabilă” a Chinei. 

„Nimeni nu ar trebui să subestimeze hotărârea puternică, voinţa fermă şi puterea poporului chinez pentru a garanta suveranitatea şi integritatea sa teritorială”, a declarat el. 

„Realizarea reunificării complete a Chinei este o aspiraţie a tuturor fiilor şi fiicelor naţiunii chineze”, a subliniat vicepreşedintele chinez. 

„Vom continua să lucrăm pentru reunificarea paşnică cu mare sinceritate şi efort”, a mai spus el. 

Aproape toate statele recunosc Beijingul, şi nu Taipeiul, dar SUA sunt cel mai puternic aliat al insulei şi îi furnizează în special un sprijin militar substanţial. 

Unii responsabili americani şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la dorinţa Chinei de a prelua insula cu forţa, mai ales dacă Taiwanul îşi declară oficial independenţa. 

Experţii sunt de părere că Beijingul ar putea învăţa lecţii de la Ucraina, la un an şi jumătate după invazia rusă. 

În ce priveşte conflictul din Ucraina, China încearcă să se poziţioneze ca ţară neutră, în ciuda sprijinului său declarat pentru Kremlin. 

Han Zheng a cerut „încetarea ostilităţilor şi reluarea negocierilor de pace” cu privire la Ucraina. 

„China sprijină toate eforturile care conduc la o soluţionare paşnică a crizei ucrainene şi este pregătită să continue să joace un rol constructiv” în favoarea păcii, a asigurat el. 

Vicepreşedintele chinez s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni cu secretarul de stat american Antony Blinken, un nou efort de a tempera relaţia tumultoasă dintre cele două puteri.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
coada de masini la RAR
Un blocaj la serverele RAR a dus la oprirea aplicaţiilor care asigură colaborarea cu staţiile ITP din toată...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Leonardo DiCaprio, cuvinte de laudă la adresa colegei sale din „Titanic”, Kate Winslet: „Una dintre marile...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...