China ar vrea să aibă relații mai bune cu SUA, indiferent de cine va fi viitorul preşedinte american

Data publicării:
steagul sua si al chinei pe o masa
Relaţiile dintre China şi Statele Unite s-au deteriorat în ultimii ani din cauza mai multor chestiuni. FOTO: Shutterstock

China a declarat luni că speră la relaţii mai bune cu Statele Unite, „indiferent” de cine va câştiga alegerile prezidenţiale americane organizate la sfârşitul acestui an, relatează AFP, citată de Agerpres.

Relaţiile dintre China şi Statele Unite s-au deteriorat în ultimii ani din cauza mai multor chestiuni: legăturile cu Taiwanul, comerţul, rivalitatea în noile tehnologii, lupta pentru influenţă în Asia-Pacific, Marea Chinei de Sud şi drepturile omului.

Însă cele două ţări par dornice să reînnoiască dialogul, Washingtonul trimiţând mai mulţi importanţi oficiali anul trecut la Beijing şi organizând o întâlnire în noiembrie între preşedintele american, Joe Biden, şi omologul său chinez, Xi Jinping, în California.

„Cred că alegerile americane sunt o problemă internă în Statele Unite. Nu luam o poziţie în acest sens. Indiferent de cine va fi ales, sperăm că poate colabora cu China pentru a găsi un teren comun de înţelegere şi pentru a promova relaţii chino-americane stabile, sănătoase şi de durată. Stabilizarea şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre China şi Statele Unite reprezintă o chestiune pe care toată lumea o urmăreşte îndeaproape şi la care speră”, a declarat Lou Qinjian, purtătorul de cuvânt al sesiunii anuale a Parlamentului chinez, ca răspuns la o întrebare pe acest subiect.

Relaţiile bilaterale rămân tensionate în jurul problemei insulei Taiwan, pe care Beijingul o consideră parte integrantă a teritoriului chinez.

Statele Unite nu recunosc oficial autorităţile taiwaneze, însă sunt principalul lor furnizor de arme.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri