China a semnat un controversat acord de securitate cu Insulele Solomon din Oceanul Pacific

Data publicării:
ambasada chinei ins solomon
Ambasada Chinei în Insulele Solomon. Foto: Profimedia

China a anunţat marţi că a semnat un amplu acord de securitate cu Insulele Solomon, în momentul în care mai multe ţări occidentale, în frunte cu Statele Unite, îşi exprimă îngrijorările faţă de ambiţiile militare ale Beijingului în Pacific.

„Miniştrii de externe ai Chinei şi Insulelor Solomon au semnat recent acordul-cadru de cooperare în materie de securitate”, a declarat reporterilor un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin, citat de France Presse, potrivit Agerpres.

Luna trecută, o versiune preliminară a acordului a ajuns în presă.

Documentul a provocat atunci o undă de şoc, în contextul în care includea propuneri prin care se autorizau desfăşurări de securitate şi navale chineze în arhipelagul din Pacific.

La începutul lunii aprilie, prim-ministrul Manasseh Sogavare a asigurat că nu va permite construirea unei baze militare chineze în ţara sa, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a atenua temerile Australiei şi ale aliaţilor săi.

Australia, marele vecin al Insulelor Solomon, este situată la 1.500 de kilometri de arhipelag.

Canberra şi Washingtonul sunt îngrijorate de mult timp faţă de posibilitatea ca autorităţile de la Beijing să construiască o bază navală în Pacificul de Sud, care să le permită să-şi proiecteze puterea maritimă mult dincolo de graniţele Chinei.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri