Cel mai lung sărut sau cel mai lung masaj. Cum încearcă nigerienii să doboare recorduri Guinness pentru a deveni celebri

Data publicării:
front-view-smiley-friends-taking-selfie
Sunt peste o duzină de nigerieni care îşi propun să stabilească recorduri recunoscute în Guinness World Records, în cadrul celei mai recente isterii care a lovit cea mai populată ţară din Africa. FOTO: FreePik

Un nigerian a cântat peste 200 de ore, un altul a făcut un live de 100 de ore pe Instagram, în timp ce încercarea unei maseuze de a-şi practica meseria timp de 75 de ore neîntrerupt s-a soldat cu un eşec din cauza epuizării. Aceștia sunt doar câțiva din cei peste o duzină de nigerieni care își propun să stabilească recorduri recunoscute în Guinness World Records, în cadrul celei mai recente isterii care a lovit cea mai populată ţară din Africa, relatează joi Reuters.

După ce cheful nigerian Hilda Bassey a reuşit să realizeze cea mai lungă sesiune de gătit susţinută de o singură persoană, nigerieni din toată ţara au început să caute moduri în care pot stabili la rândul lor recorduri, în speranţa de deveni faimoşi peste noapte.

"Cookathonul" lui Bassey a captivat naţiunea de 200 de milioane de locuitori, ea fiind susţinută de politicieni şi celebrităţi, notează Agerpres.

În vârstă de 27 de ani, Hilda Bassey, din Lagos, a reuşit în luna mai să gătească fără întrerupere timp de 100 de ore.

Recordul precedent înscris în Guinness World Record îi aparţine chefului indian Lata Tondon, care a gătit fără întrerupere 87 de ore şi 45 de minute, în 2019.

Inspirat de Hilda Bassey, un cântăreţ gospel din Lagos, Oluwatobi Kufeji, a cântat timp de 200 de ore pentru a-şi impulsiona cariera.

"Sper că, prin harul lui Dumnezeu, acesta va fi un lucru semnificativ care îi va da muzicii mele un impuls important", a declarat bărbatul de 39 de ani, tată a doi copii, în timpul unei pauze de două ore.

Însă, planul maseuzei Joy Chukwudi de a-şi masa clienţii timp de 75 de ore nu a fost dus la bun sfârşit din cauza epuizării. Totuşi, ea a reuşit să facă masaj timp de 50 de ore ceea ce, conform declaraţiei sale, ar fi suficient pentru a intra în "Cartea recordurilor".

Alţii nu au fost atât de norocoşi. Încercarea unui locuitor din statul Ekiti, situat în sud-vestul Nigeriei, care s-a identificat sub numele "Sugartee", de a doborî recordul pentru cel mai lung sărut a fost oprită de guvernul local care a descris tentativa drept "nesănătoasă şi imorală".

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...