Galerie Foto Ce sunt dungile misterioase cu care Biden a apărut pe față în ultimele zile
Data publicării:
Președintele american Joe Biden a atras atenția jurnaliștilor după ce a apărut în public cu niște dungi pe față, care duceau de la gură până la urechi. Acum, Casa Albă vine cu lămuriri și transmite că liderul SUA folosește o mască de tratament împotriva apneei în timpul somnului, și de acolo liniile misterioase.
Aceste semne pe piele au fost observate de către jurnalişti, la începutul săptămânii şi miercuri, când a Joe Biden a plecat de la Washington la Chicago.
Biden, în vârstă de 80 de ani, a recurs la un mijloc de tratament al apneei în timpul somnului (CPAP, în engleză), a anunţat un adjunct al purtătorului de cuvânt al preşedinţiei americane Andrew Bates, potrivit AFP, citată de News.ro.
Aceste măşti, folosite uneori în evitarea sforăitului, au elastice care ţin aparatul pe nas.
Joe Biden şi-a ”divulgat antecedentele de apnee a somnului în numeroase rapoarte medicale”, începând din 2008, precizează Andrew Bates.
”El a folosit o maşină CPAP ieri seară, un lucru obişnuit în cazul oamenilor cu aceste antecedente”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Joe Biden, născut în 1942, este cel mai bătrân preşedinte american în funcţie, iar sănătatea sa se află în centrul întregii atenţii.
În cazul în care va fi reales în 2024, el avea 86 de ani la sfârşitul celui de-al doilea mandat.