Ce spune Kremlinul despre atacul din regiunea Donețk în care a fost ucis un colaborator al agenţiei Reuters

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a declarat, luni, că nu are informaţii „clare” despre atacul pus pe seama armatei ruse care a lovit o echipă a agenţiei de ştiri Reuters la hotelul acesteia din estul Ucrainei, omorând un consilier de securitate şi rănind doi jurnalişti, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

„Am citit relatări de la angajaţi ai agenţiilor (de presă) care spuneau că nu era un jurnalist (persoana ucisă - n.r.), ci un consilier pe probleme de securitate. Deci nu există claritate deocamdată în legătură cu acest subiect”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Şi, repet, loviturile (ruseşti) au vizat centre militare sau centre legate de aceste infrastructuri”, a adăugat el, în timpul conferinţei sale de presă zilnice.

Victima „făcea parte din echipa Reuters care stătea la Hotelul Sapphire din Kramatorsk (...) când a fost lovită de un atac cu rachete”, a precizat duminică agenţia într-un comunicat pe reţeaua X, spunând că este „devastată” de veste.

„Doi dintre jurnaliştii noştri sunt în spital. Unul dintre ei este tratat pentru răni grave”, a adăugat Reuters, precizând că alţi trei colegi au scăpat nevătămaţi.

Vadim Filaşkin, guvernatorul regiunii Doneţk din estul Ucrainei, unde au loc cele mai multe lupte, a declarat că acest hotel din Kramatorsk a fost „vizat” de armata rusă duminică.

Ultimul oraş mare din Donbass aflat sub control ucrainean, Kramatorsk este situat la aproximativ douăzeci de kilometri vest de linia frontului şi a fost subiectul unor atacuri repetate ale forţelor Kremlinului.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri