Ce s-a întâmplat în Iran la comemorarea morții lui Qasem Soleimani. Președintele Ebrahim Raisi: Un „act laș” comis de criminali

Data actualizării: Data publicării:
iran
Oameni și personal de intervenție la locul unde două explozii în succesiune rapidă au lovit mulțimea care comemora uciderea în 2020 a generalului de gardă Qasem Soleimani, lângă Moscheea Saheb al-Zaman din orașul Kerman, din sudul Iranului. Sursa foto: Profimedia Images

Cel puțin 95 de persoane au fost ucise în urma a două explozii cu bombe în apropierea mormântului generalului iranian Qasem Soleimani, la a patra comemorare din Iran, de la asasinarea sa de către SUA, relatează presa de stat. Președintele Ebrahim Raisi a numit atentatele un „act laș” comis de „criminalii care urăsc Iranul”, notează BBC.

Pe lângă cei aproape 100 de morți, sute de oameni au fost răniți când exploziile au lovit o procesiune lângă moscheea Saheb al-Zaman din orașul Kerman.

Videoclipurile de după momentul exploziilor arată cadavre întinse pe șosea și ambulanțe care se grăbesc la fața locului.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a promis că „atacul terorist” va primi un „răspuns dur”.

Nu au existat revendicări imediate din partea niciunui grup pentru ceea ce se crede că a fost cel mai mortal astfel de atac în Iran, din ultimii 42 de ani.

Suspiciunile ar putea cădea asupra separatiștilor arabi și a grupărilor jihadiste sunite precum Statul Islamic (IS), care au atacat civilii și forțele de securitate din țară în ultimii ani.

Soleimani era văzut ca cea mai puternică figură din Iran după liderul suprem, înainte de a fi ucis într-o lovitură americană cu drone în Irak, în 2020.

Au fost două explozii în apropierea cimitirului „Grădina Martirilor”

Atacul de miercuri are loc pe fondul tensiunilor crescute în regiune, după ce liderul adjunct al grupării palestiniene sprijinite de Iran, Hamas, a fost ucis într-un aparent atac cu dronă israeliană în Liban.

Filmările difuzate de televiziunea iraniană de stat au arătat că foarte mulți oameni luau parte la o procesiune de-a lungul unui drum mărginit de pancarte cu Qasem Soleimani, atunci când s-au produs exploziile.

Pe imaginile difuzate se aud oamenii țipând și sunt văzuți fugind panicați într-un haos total, după una dintre explozii.

Presa iraniană a raportat că prima bombă a fost detonată în jurul orei 15:00, ora locală (11:30 GMT), la aproximativ 700 m de cimitirul „Grădina Martirilor” din jurul moscheii Saheb al-Zaman, la periferia estică a orașului Kerman.

Al doilea atentat a avut loc aproximativ 15 minute mai târziu, la aproximativ 1 km de cimitir, vizând oamenii care fugiseră de primul, a spus presa iraniană.

Guvernatorul provinciei Kerman a declarat agenției de presă de stat Irna că ambele explozii au avut loc în afara punctelor de control de securitate și că autoritățile sunt sigure că au fost cauzate de bombe. Acesta a mai spus că nu este încă clar dacă au fost bombe detonate de la distanță sau de către atacatori sinucigași.

Bombe detonate cu telecomandă sau atacuri sinucigașe

Agenția de presă Tasnim, care este afiliată Gărzilor Revoluționare din Iran, a citat anterior surse care spun că „doi saci care transportau bombe” au fost aparent detonați „cu telecomandă”.

„Mergeam spre cimitir când o mașină s-a oprit brusc în spatele nostru și un coș de gunoi care conținea o bombă a explodat”, a declarat un martor citat de agenția de presă Isna.

„Am auzit doar sunetul exploziei și am văzut oameni căzând”, a mai spus acesta.

Presa de stat a citat departamentul local al serviciilor de urgență spunând că 95 persoane au fost ucise și alte 211 rănite în urma exploziei. Unii dintre răniți erau în stare critică, au adăugat ei.

Semiluna Roșie iraniană a spus că printre morți se numără cel puțin un paramedic care a fost trimis la locul primei explozii și a fost lovit de a doua.

Ministrul de Interne Ahmad Vahid a declarat că a doua explozie a ucis și rănit cele mai multe persoane și că a fost declanșată o anchetă pentru a stabili cine se află în spatele atacului.

Președintele Ebrahim Raisi numește atacul „un act laș”

Miercuri seara, ayatollahul Ali Khamenei a emis o declarație prin care își exprimă condoleanțe familiilor celor uciși.

„Inamicii răi și criminali ai națiunii iraniene au creat încă o dată un dezastru și au martirizat un număr mare de oameni dragi în Kerman”, a spus el.

„Fie că este vorba despre cei cu sânge de nevinovați pe mâini sau acele minți corupte care au dus la această atrocitate, ei vor fi întâmpinați cu o represiune fermă și pedepse corecte, care vor începe imediat”, a adăugat el. „Ar trebui să știe că acest dezastru va avea un răspuns aspru, dacă Dumnezeu vrea”.

Președintele Ebrahim Raisi a numit atentatele un „act laș” comis de „criminalii care urăsc Iranul și sunt acoliți ai terorii și ai întunericului”.

Fostul ambasador britanic în Iran, Rob Macaire, a declarat pentru BBC că nu este clar cine se află în spatele atentatelor.

„Există în mod clar grupuri de opoziție care au capacitatea, deși destul de constrânsă, de a efectua atacuri violente”, a spus el. „Nu cred că sunt atacuri care amenință regimul, dar cu siguranță vor crește tensiunile”.

Liderii lumii condamnă ferm atacul

Secretarul general al ONU, António Guterres, a condamnat ferm atacul și și-a exprimat „profundele condoleanțe familiilor îndoliate, cetățenilor și guvernului” Iranului, a declarat purtătorul de cuvânt al său.

UE a condamnat atentatul „în cei mai puternici termeni” și și-a exprimat „solidaritatea cu poporul iranian”, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a calificat atacul „șocant prin cruzimea și cinismul său”.

Liderul mișcării Hezbollah din Liban - un grup armat puternic care, la fel ca Hamas, este susținut de Iran - a spus că victimele au fost „martiri care au murit pe același drum, cauză și bătălie care a fost condusă de Soleimani”.

Cine era Qasem Soleimani

În calitate de comandant al forței de operațiuni de peste granițe a Gărzilor Revoluționare, Forța Quds, Soleimani a fost un arhitect al politicii iraniene în regiune.

Era responsabil de misiunile clandestine ale Forței Quds și furnizarea de îndrumare, finanțare, arme, informații și sprijin logistic guvernelor aliate și grupurilor armate, inclusiv Hezbollah și Hamas.

Președintele de atunci al SUA, Donald Trump, care a ordonat lovitura cu drone din 2020, l-a descris pe Soleimani drept „teroristul numărul unu din întreaga lume” și a susținut că trupele aflate sub comanda sa au ucis sute de civili și militari americani în ultimele două decenii.

Guvernul iranian atunci a acuzat SUA de un act de terorism internațional și a emis mandate de arestare pentru Donald Trump și alți oficiali americani.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri