News Alert Explozii în Iran la comemorarea morții lui Qasem Soleimani. 95 de morți și 221 de răniți, 27 în stare gravă

Data actualizării: Data publicării:
iran explozie
Explozii în timpul unei ceremonii de comemorare a lui Qassem Soleimani. Foto: Captură video

Cel puțin 95 de oameni au fost uciși în urma a două explozii în apropierea mormântului generalului Gărzii Revoluționare iraniene Qasem Soleimani, la a patra comemorare de la asasinarea acestuia, a declarat presa de stat, potrivit BBC și Reuters.

ACTUALIZARE 21:48 Bilanțul victimelor a fost revizuit la 95. Numărul morților a fost raportat inițial la 103, dar ministrul iranian al sănătății, Bahram Eynollahi, a declarat că unele nume au fost înregistrate din greșeală de două ori, relatează BBC.

Alte 211 persoane au fost rănite în urma exploziilor, dintre care 27 sunt în stare critică.

ACTUALIZARE Televiziunea de stat iraniană a anunțat că 103 persoane au murit, în urma exploziilor din Iran, potrivit Sky News.  

Știrea inițială

Radiodifuzorul de stat Irib a anunțat că alte 171 de persoane au fost rănite de explozii în timpul unei ceremonii în apropiere de moscheea Saheb al-Zaman din orașul Kerman, unde este înmormântat fostul comandant al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Șeful serviciilor de urgență din provincia Kerman a spus că exploziile au fost cauzate de bombe.

Un oficial iranian a descris exploziile ca fiind „atacuri teroriste”, potrivit presei de stat. Acestea vin la o zi după ce numărul doi al biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri, a murit într-o explozie la Beirut.

Imagini publicate pe rețelele sociale par să arate mai multe cadavre.

Sute de oameni se îndreptau spre mormânt miercuri, ca parte a unei ceremonii de comemorare a generalului Soleimani, care a fost ucis într-un atac cu dronă americană în Irak, în 2020.

explozie iran
Foto: Profimedia Images

Soleimani a fost văzut drept cea mai puternică figură din Iran după Liderul Suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Președintele american de atunci, Donald Trump, care a ordonat asasinarea din 2020, l-a descris pe Soleimani drept „teroristul numărul unu din lume”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri