Cauza oficială a morții a Reginei Elisabeta a II-a. Ce scrie în certificatul de deces

Data actualizării: Data publicării:
regina elisabeta a IIa
Fotografia cu Regina Elisabeta a II-a pe care Casa Regală britanică a publicat-o în ziua funeraliilor. FOTO: Twitter The Royal Family

National Records of Scotland a dat publicității joi certificatul de deces al Reginei Elisabeta a II-a și, potrivit acestuia, ea a murit de bătrânețe.

În certificat sunt precizate data și ora morții morții - 8 septembrie, 15.10 - și locul - Castelul Balmoral din Scoția, potrivit BBC.

Documentul a fost semnat de fiica ei, Prințesa Anne.

Moartea Reginei a fost înregistrată în Aberdeenshire, pe 16 septembrie, de către grefierul șef al Scoției, Paul Lowe.

În certificatul de deces au fost menționate și numele părinților ei, regele George al VI-lea și Elizabeth Bowes-Lyon.

În seara de 8 septembrie, Palatul Buckingham a transmis un comunicat prin care anunța moartea Reginei Elisabeta a II-a, după 70 de ani de domnie: „Regina a murit în pace în această seară, la Balmoral”. În jurul orei 12:30 în aceeaşi zi în, Palatul a publicat un comunicat care spunea că medicii erau îngrijoraţi de starea de sănătate a reginei şi că aceasta va rămâne sub supraveghere medicală. Decesul ei a fost anunţat în mod oficial la ora 18:30.

Suverana şi-a îndeplinit ultima sarcină oficială cu doar două zile înainte când a numit-o pe Liz Truss în funcţia de premier.

Regina Elisabeta a II-a, care s-a aflat timp de 70 de ani pe tronul Marii Britanii, suferea de la sfârşitul anului trecut de ceea ce Palatul Buckingham numise „probleme episodice de mobilitate”, obligând-o să se retragă din aproape toate angajamentele ei publice.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţ pentru românii care ţin aurul şi banii în casă. Vestea de ultima oră dată de BNR, nu vor fi...
Digi FM
Dan Negru, despre situația politică din lume: „Sunt praf, nu mai înțeleg nimic. N-am crezut să apuc vremurile...
Pro FM
Unde a plecat Alina Sorescu după ce a divorțat de Alexandru Ciucu. Fanii, val de reacții: „Prima vacanță în...
Film Now
Vârsta, doar un număr pentru ea! Halle Berry, irezistibilă la 58 de ani, într-o ținută transparentă, cu un...
Adevarul
Ce spun soldații ruși trimiși pe ascuns în sanatorii din Coreea de Nord pentru îngrijiri medicale: „Mesele...
Newsweek
250 lei în plus la pensie pentru 1.000.000 pensionari din aprilie. Șeful Casei de Pensii confirmă
Digi FM
Mesajul sfâșietor al iubitei lui Andrei Perneș, după moartea fostului concurent de la „Mireasa”: „O să ne...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Turiști terifiați de o creatură surprinsă pe o plajă din Mexic. De ce i se spune „peștele apocalipsei”
Film Now
Apropiații își fac griji pentru Jennifer Garner, după încercările prin care a trecut în ultimele luni: Toate...
UTV
Mihai Trăistariu explică alegerea controversată de a posta poze în lenjerie: „Atunci mi-am dat seama că noua...