„Casa mea era în flăcări și pompierul se dădea la mine”. Drama prin care au trecut o femeie din Marea Britanie și fetița ei

Data publicării:
silueta unui pompier care intervine la un incendiu
O femeie din Marea Britanie spune că a fost hărțuită sexual de un pompier care a intervenit la un incendiu produs la ea acasă. Foto: Profimedia

O femeie din Marea Britanie spune că a fost hărțuită sexual de un pompier care a intervenit la un incendiu produs la ea acasă. Ea a decis să dezvăluie incidentul când a văzut că bărbatul a fost promovat, relatează The Independent.

Pompierul a întrebat-o pe femeie „de ce e singură” și i-a propus să o sune după ce iese din tură. Ea a povestit că s-a simțit foarte vulnerabilă, în condițiile în care locuia doar cu fiica ei, iar incendiul s-a produs noaptea, așa că era îmbrăcată doar cu un halat.

Ea cerut să-i fie păstrat anonimatul, de teama represaliilor.

„Se purta de parcă ar fi fost beat într-un bar, se plimba ca un macho prin casă”, a povestit femeia de 46 de ani pentru The Independent.

„Tot vorbea despre faptul că sunt o mamă singură. A spus-o de cel puțin trei ori. La un moment dat s-a întors către colegul său și i-a spus: „Oh, e singură”. Mai târziu m-a întrebat: „De ce ești singură?””, a povestit ea.

Incidentul a avut loc în 2016. Femeia era în casă doar cu fetița ei de 6 ani, când un incendiu a izbucnit la ea în garaj. Vecinii au alertat pompierii. Focul a fost stins și cele două locatare au scăpat nevătămate.

Dar avansurile nedorite ale pompierului au început după ce șeful de tură și alți doi pompieri au intrat în casa ei pentru a face verificări de siguranță.

„Se uita la fotografiile de pe pereții și comenta cum arată prietenii mei”, a spus ea.

„S-a oferit să mă sune după ce iese din tură. Nu a sugerat altceva, dar mi s-a părut puțin ciudat. Nu-mi pot imagina că face parte din protocol”, a adăugat femeia.

„Mi s-a părut foarte neprofesionist, iar faptul că el era managerul de tură m-a făcut să mă simt foarte neliniştită”, a mai spus ea.

După ce a aflat că pompierul a fost promovat, a făcut o plângere oficială și, mai târziu, șeful de tură i-a trimis o scrisoare prin care își cerea scuze.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...