Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat că NATO nu va participa la războiul din Ucraina, în urma invaziei militare lansate de Rusia în 24 februarie.
''Aceasta ar duce la o escaladare dramatică a acestei situaţii dificile în Ucraina, ceea ce ar aduce mari pericole'', a declarat Scholz pentru postul de televiziune ZDF, citat de Agerpres.
''Iată de ce nu ar fi o politică responsabilă să facem asta acum'', a spus şeful executivului german, care a subliniat că trebuie prevenită o confruntare directă între NATO şi Rusia. ''De aceea nu va exista acum nicio decizie care va conduce la implicarea militară a statelor NATO în această confruntare'', a precizat Olaf Scholz.
El a subliniat că pentru dezescaladarea situaţiei din Ucraina este nevoie de o încetare a focului şi de negocieri suplimentare privind o retragere a forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean.
În opinia sa, într-o primă etapă sancţiunile convenite contra Rusiei şi-au făcut simţite consecinţele. ''Ceea ce se întâmplă chiar acum este un război împotriva poporului ucrainean'', a adăugat el.
De asemenea, cancelarul german a spus că nu crede că o schimbare de regim în Rusia ar rezolva problemele din regiune întrucât democraţia este ceva care trebuie să vină de la oameni.
''Nu există un buton pe care poţi apăsa pentru a soluţiona toate problemele. Singura cale este de a încerca insistent să creăm un cadru pentru negocieri şi de a găsi un consens'', a încheiat el.
Editor : G.M.