Bulgarii anunță că au înăsprit controalele la graniță în 2024, pentru a le face pe plac austriecilor

Data actualizării: Data publicării:
Indicator intrare spatiul schengen
Foto: Profimedia Images

Agenţia Vamală bulgară a înăsprit, începând cu 2024, controalele asupra tuturor mărfurilor transportate spre şi dinspre Austria, la toate vămile şi punctele de frontieră şi pe întreg teritoriul Bulgariei, informează, duminică, agenția bulgară de presă, BTA.

Verificările sunt în conformitate cu angajamentul Bulgariei şi României faţă de Austria de a spori controalele la frontierele lor terestre. Angajamentul a fost prevăzut într-o anexă la decizia Consiliului Uniunii Europene privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a precizat Agenţia Vamală.

În primele şase zile ale anului 2024, Agenţia Vamală a întreprins peste 7.200 de controale asupra diferitelor vehicule, inclusiv a unora care tranzitau Bulgaria. Inspecţii fizice, scanare cu raze X şi control al documentelor au fost aplicate atât asupra mărfurilor, cât şi a cabinelor camioanelor, maşinilor, camionetelor şi autocarelor.

Verificările au identificat încălcări ale legislaţiei vamale şi accizelor care au condus la confiscarea a aproape 120.000 de ţigarete, 5,5 kg de tutun, peste 340 litri de alcool, 800 litri de ulei de motor, 1.500 kg de detergenţi, 5.429 de instrumente electrice, 10.500 de jucării şi 110 produse de parfumerie. Toate acestea au fost confiscate ca tentative de importuri în Bulgaria sau în tranzit spre Europa Occidentală, a indicat Agenţia.

Vehiculele care ieşeau din Bulgaria au fost, de asemenea, supuse unor controale mai stricte. Mai mult de 61.000 de produse care nu fuseseră declarate în mod corespunzător - ţigări electronice şi rezerve, medicamente de uz veterinar şi ochelari de vedere - au fost confiscate în drum din Austria spre Turcia.

Cu prilejul unui control comun al poliţiei de frontieră în zona punctului de frontieră Vidin Ferry, au fost găsiţi şase cetăţeni sirieni într-un compartiment special amenajat într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Conform informaţiilor preliminare, cei şase se îndreptau spre Austria. Controale întărite vor continua de asemenea pe şoselele din Bulgaria în cooperare cu Ministerul de Interne şi alte autorităţi cu competenţe în materie.

Tot potrivit Agenţiei Vamale, controalele vor continua la toate punctele de frontieră până la admiterea Bulgariei în spaţiul Schengen cu frontierele terestre, după care astfel de controale vor rămâne în vigoare doar la graniţele externe ale UE cu Turcia şi Serbia.

Pe 30 decembrie 2023, Consiliul Uniunii Europene a anunţat intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, mai întâi cu frontierele aeriene şi maritime începând din martie 2024. Discuţiile privind o decizie suplimentară de ridicare a controalelor terestre vor continua în 2024.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”