Bulgaria dă asigurări ca va trece la moneda euro până în 2025, în ciuda speculațiilor privind o amânare

Data publicării:
Bancnote și monede euro de diferite valori.
Bulgaria a dat asigurări ca va trece la moneda euro până în 2025. Foto: Profimedia Images

Bulgaria face eforturi pentru a fi gata să adopte euro până la 1 ianuarie 2025, iar pregătirile şi progresele ţării în această direcţie au fost discutate cu oficialii UE, a informat Ministerul de Finanţe, care a adăugat că speculațiile privind o amânare a acestui termen sunt false, informează Agerpres.

Ministerul de Finanţe a dezminţit că s-ar fi discutat la întâlnirile cu oficialii UE amânarea introducerii euro în Bulgaria după 1 ianuarie 2025.

"Statutul de membru al zonei euro reprezintă o prioritate pentru ţara noastră. Demersurile active ale statului pentru adoptarea monedei unice europene continuă, atât în domeniul tehnic cât şi legislativ", au precizat oficialii de la Sofia.

Ministerul de Finanţe consideră inacceptabilă răspândirea de ştiri false şi mesaje contradictorii în presă, în special în mass-media cu o bună reputaţie în spaţiul public. De asemenea, a reamintit Ministerul de Finanţe, "orice informaţii privind întâlnirile oficiale ale reprezentanţilor instituţiei sunt furnizate în timp util de biroul de presă".

Aderarea la zona euro ar ajuta Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, să atragă mai multe investiţii străine şi să obţină un rating suveran mai bun, ceea ce i-ar reduce costurile de finanţare a datoriilor sale, spun economiştii. Ţara vecină a decis în urmă cu mult timp să îşi ancoreze moneda naţională de euro.

Mulţi bulgari se tem că stabilirea abuzivă a preţurilor în timpul trecerii la euro ar putea duce la scumpiri.

Un raport al Băncii Centrale Europene, care a analizat introducerea euro în 2002 în 12 ţări, a constatat că "nu există dovezi ale unui impact semnificativ asupra preţurilor la nivel agregat ca urmare a trecerii la moneda euro".

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri