Video&Foto Brexitul începe să se simtă în supermarketurile britanice: rafturi goale în raioanele de fructe și legume

Data actualizării: Data publicării:
Raioane goale într-un supermarket din Marea Britanie, după Brexit
Raioane goale într-un supermarket din Marea Britanie, la două săptămâni după Brexit Foto: Profimedia

La aproape două săptămâni de la ieșirea Marii Britanii din UE, „apocalipsa” Brexit începe să se vadă în supermarketuri, care se confruntă cu lipsuri serioase în aprovizionare, mai ales dacă este vorba despre produse perisabile, care se aduceau din import

Șoferii de camioane sunt obligați să aștepte, în unele cazuri, zile în șir pentru a avea toate actele în regulă ca să poată introduce în Marea Britanie bunuri din țările UE. Schimbările care au intervenit în sistemul vamal riscă să lase goale rafturile supermarketurilor și deja au fost surprinse imagini în care raioanele de „legume-fructe” erau efectiv fără marfă. Și florile olandeze lipsesc, glastrele au rămas goale.

Rafturi goale la legume-fructe într-un supermarket din Marea Britanie Foto: Profimedia
Rafturi goale la legume-fructe într-un supermarket din Marea Britanie Foto: Profimedia

Existau temeri și avertismente că așa se va întâmpla încă înainte de producerea efectivă a Brexitului. Oricât s-ar fi încercat constituirea de stocuri, unele mărfuri sunt prea perisabile pentru a putea rezista prea mult. Scadența se pare că a venit. 

„Nu-i bine deloc. Situația asta pentru mine înseamnă prea multă hârțogăraie, prea multă așteptare, tot timpul trebuie să aștepți”, se plânge un șofer polonez de camion, citat într-un reportaj Euronews

Sunt deja avertismente că unii transportatori pur și simplu s-ar putea să refuze să mai livreze bunuri în Marea Britanie. Preferă să o facă decât să se ocupe de toate actele și toată birocrația. Unii șoferi sunt plătiți în funcție de kilometrii parcurși, iar dacă stau pe loc, blocați la vamă, nu le convine, așa că vor prefera cursele în interiorul Europei, explică un specialist în domeniu. 

În Irlanda de Nord, unde noua relație cu UE este și mai complicată decât în restul Marii Britanii, lipsurile de aprovizionare cu produse britanice sunt o realitate. „Nu putem primi livrările. Companiile ne iau comenzile, apoi ne sună înapoi și ne spun că nu pot face livrarea”, se plânge managerul unui magazin de delicatese din Belfast. 

Irlanda de Nord face parte din Regatul Unit, dar are graniță terestră cu Republica Irlanda, care este membră UE. Comercianții spun că în lipsa livrărilor la timp din Marea Britanie, singura lor opțiune este să-și umple rafturile cu produse din UE. Republica Irlanda și-a intensificat, de altfel, serviciile de feribot pentru camioanele din Europa care înainte veneau via Regatul Unit.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri