Boris Johnson refuză să-și dea demisia, invocând „mandatul colosal” primit de la alegători

Data publicării:
Boris Johnson in masina, in spate, cu sofer si bodiguard pe scaunele din fata
Foto: Profimedia

Premierul britanic Boris Johnson a respins miercuri apelurile de a demisiona, venite inclusiv din partea susţinătorilor săi loiali şi în pofida unei avalanşe de plecări din guvern, generate de o criză fără precedent în care l-au cufundat scandaluri repetate. Miercuri, el a mai demis un ministru din propriul guvern, care îi ceruse demisia.

Prim-ministrul conservator al Marii Britanii s-a confruntat miercuri cu cea mai grea zi a mandatului său, plină de cazuri jenante şi un val de acuzaţii de minciuni.

Mai mulţi miniştri de prim plan, inclusiv cei loiali, i-au cerut să demisioneze deoarece situaţia a devenit insuportabilă, potrivit presei britanice. Printre numele citate, acest apel a venit din partea ministrului de interne Priti Patel, sau chiar a lui Nadhim Zahawi, la mai puţin de 24 de ore de la numirea sa în funcţia de ministru al finanţelor, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Dar, aşa cum a procedase deja la începutul zilei în faţa deputaţilor, Boris Johnson a replicat că vrea să rămână în funcţie pentru a se dedica „problemelor extrem de importante” cu care se confruntă ţara.

„Vom continua cu guvernul acestei ţări”, a susţinut Boris Johnson miercuri după-amiază în faţa şefilor comisiilor parlamentare.

Ministrul sănătăţii, Sajid Javid, şi cel al finanţelor, Rishi Sunak, şi-au anunţat demisia marţi seara. Alţi membri ai guvernului, de rang inferior, le-au urmat exemplul.

Până în prezent, numărul plecărilor se apropie de 40. Secretarul de stat pentru Ţara Galilor, Simon Hart, a demisionat miercuri seară, devenind al treilea membru al cabinetului care părăseşte barca premierului Boris Johnson.

A mai demis un ministru

Pe de altă parte, premierul l-a demis miercuri pe ministrul locuinţelor Michael Gove, despre care presa a informat că a cerut demisia şefului guvernului, a declarat un consilier al primului ministru.

„L-a demis pe Michael Gove”, a declarat la Sky News James Duddridge, consilier al premierului, care a asigurat că acesta este „într-o dispoziţie veselă şi se va bate”.

Boris Johnson rămâne aşadar combativ. El consideră că nu ar fi responsabil să părăsească puterea în actualul context dificil, marcat de criza puterii de cumpărare şi de războiul din Ucraina. Anterior, în timpul sesiunii săptămânale de întrebări şi răspunsuri în faţa parlamentarilor, punctată de râsete şi batjocuri puternice, Boris Johnson a susţinut că „mandatul colosal” care i-a fost încredinţat de alegători în 2019 îl face dator să continue.

Potrivit unui sondaj Savanta ComRes dat publicităţii miercuri, 72% dintre britanici consideră că prim-ministrul ar trebui să demisioneze.

Deja slăbit semnificativ de scandalul petrecerilor ilegale desfăşurate în Downing Street în timpul pandemiei de COVID-19, Boris Johnson a supravieţuit unui vot de neîncredere în propria sa tabără în urmă cu câteva săptămâni.

Însă, potrivit presei britanice, în culise, curentul anti-Johnson acţionează pentru a permite organizarea unui nou vot rapid, prin schimbarea actualei reguli care îl protejează pe şeful guvernului pentru încă 11 luni. Alegerea biroului executiv al puternicului Comitet 1922, în măsură să soluţioneze problema, urmează să aibă loc luni.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri