Putin a trimis bombardiere nucleare în apropiere de Alaska. Aviația SUA a interceptat avioanele Tu-95

Data actualizării: Data publicării:
Bombardier rusesc Tu-95
Bombardier rusesc Tu-95. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia images

Două bombardiere strategice rusești, capabile să poarte focoase nucleare, au zburat 12 ore deasupra Oceanului Pacific și mărilor Bering și Ohoțk, aproape de teritoriul Statelor Unite din Alaska, relatează Reuters. Comandamentul pentru securitate aeriană al Statelor Unite și Canadei a anunțat că aviația americană a interceptat, luni, bombardierele rusești Tu-95 în apropiere de coastele Alaskăi.

Aeronavele, care pot transporta inclusiv focoase nucleare, au fost escortate de avioane de luptă MiG-31 şi au realimentat în aer, a transmis ministerul rus al apărării, precizând că a fost vorba de un „zbor programat deasupra apelor neutre, în conformitate cu regulile aviatice internaţionale”.

Incidentul vine într-un moment extrem de tensionat în relațiile Rusiei cu Occidentul, în contextul războiului din Ucraina și al amenințărilor cu arma nucleară tot mai dese ale dictatorului rus și cercului său de la Kremlin. NATO și SUA au spus, recent, că se așteaptă la un test iminent al forțelor nucleare rusești.

Comandamentul american precizează că avioanele ruseşti „au rămas în spaţiul aerian internaţional şi nu au pătruns în cel al SUA sau al Canadei” şi că activitatea rusească în zona de identificare americană nu este considerată „nici o ameninţare şi nici o provocare”.

Interceptările de aeronave rusești în această zonă, foarte apropiată de Extremul Orient rus, sunt relativ frecvente. Rusia desfăşoară, în general, manevre militare ample în această perioadă din an, inclusiv cu teste de rachete balistice, mai menţionează AFP, citat de Agerpres.

Oficialii americani au spus că se așteaptă ca exercițiile rușilor să includă testări de lansări de rachete balistice. Vladimir Putin a amenințat în 21 septembrie că este pregătit să apere „integritatea territorială” a Rusiei cu toate metodele disponibile, inclusiv cu arma nucleară.

O săptămână mai târziu, el anunța, în mod ilegal, anexarea a patru regiuni Ucrainene, o acțiune condamnată aproape universal.

Oficialii occidentali spun că sunt îngrijorați de exercițiile rusești, dar și-au exprimat încrederea în capacitatea de a discerne între un exercițiu și o decizie a lui Putin de a acționa pe baza amenințărilor sale.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...