Bolivia a declarat „stare de calamitate publică” ca urmare a impactului financiar cauzat de pandemia de coronavirus și de criza sanitară care lovește această țară sud-americană, relatează CNN.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Pe lângă efectele dezastruoase pe care criza coronavirusului le are asupra sănătății publice și asupra economiei, lucrurile sunt înrăutățite de faptul că oamenii, disperați să se salveze de boală, recurg la tratamente netestate și periculoase – există cazuri în care unii cetățeni au luat, fără să întrebe vreun medic, substanțe precum dioxid de clor sau alți astfel de dezinfectanți.
Autoritățile au anunțat că cei care promoveaza tratamente de acest fel vor fi cercetați. Ingerarea acestor substanțe nu are efect asupra virusului, însă duce la scăderea dramatică a tensiunii arteriale, vomitat excesiv, insuficiență hepatică și eventual, la deces.
Coronavirusul a lovit puternic în țara sud-americană – printre zecile de mii de oameni infectați se numără și președinta interimară a țării, primarul capitalei Boliviene și alți peste 12 oficiali guvernamentali au fost testați pozitiv la COVID-19.
Spitalele sunt depășite de numărul constant de îmbolnăviri, iar crematoriile nu mai fac față nici ele volumului de decese.
Editor: Adrian Dumitru