Bogdan Aurescu: Este prematur să vorbim despre un calendar anume privind intrarea în Schengen

Data publicării:
bogdan aurescu
Ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, luni, la Digi24, că „este prematur” să se vorbească despre „un calendar anume” în ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen.

Şeful diplomaţiei române se află la Consiliul Afaceri Externe, care se desfăşoară la Bruxelles.

În acest context, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, el a evocat discuţia cu omologul german, Annalena Baerbock.

„Germania trebuie spus că ne susţine în mod foarte ferm şi activ şi doreşte să întreprindă demersuri foarte bune pe lângă toţi factorii de decizie, inclusiv pe lângă Austria, pe lângă Comisia Europeană”, a precizat ministrul Afacerilor Externe.

Aurescu a vorbit şi de perspectiva începerii consultărilor pe tema dosarului Schengen, în contextul preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene.

„Preşedinţia suedeză este extrem de hotărâtă să trateze cu prioritate acest subiect”, a spus el.

De asemenea, Bogdan Aurescu a amintit că pe 29 ianuarie sunt organizate alegeri în Austria, ţara care s-a opus aderării României la spaţiul de liberă circulaţie european. „Înainte de această dată, este greu de estimat care va fi poziţia Austriei”, a completat ministrul român.

Potrivit acestuia, retrimiterea la post a ambasadorului ţării noastre la Viena reprezintă un „gest de deschidere din partea României”.

„Toate aceste gesturi şi demersurile noastre vor continua, trebuie să se acumuleze şi trebuie să vedem ce anume se degajă din acest tip de proces.

În altă ordine de idei, nu trebuie să uităm că Bulgaria mai are de discutat și cu Olanda, nu doar cu Austria. Prin urmare, există o serie de solicitări din partea Olandei care trebuie să-și găsească un răspuns din partea autorităților de la Sofia.

Deci toate aceste elemente trebuie puse împreună și trebuie trasă, apoi, o concluzie. Este prematur acum să vorbim despre un calendar anume”, a mai spus Bogdan Aurescu.

În ceea ce priveşte perspectiva dosarului Schengen, ministrul român de Externe a afirmat: „Nu putem să facem abstracţie de realităţi obiective, cum sunt de exemplu cele legate din Austria sau de situaţia migraţiei pe ruta balcanică, unde România nu este plasată. (...) Acesta este şi motivul pentru care cancelarul Austriei se află în Bulgaria şi nu în România”.

Comentând votul împotriva aderării României, el a apreciat că „Austria a arătat că este singurul stat european care se opune României pentru a adera la Spaţiul Schengen, iar toate celelalte state membre susţin această aderare”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...