Biden și Trump se întâlnesc, mâine, în prima dezbatere prezidențială americană din 2024. Regulile stabilite de cei doi candidați

Data actualizării: Data publicării:
dezbatere trump Biden
Prima debzatere Biden-Trump din 2024 are loc pe 27 iunie, în Atlanta, în statul Georgia, și va fi găzduită de postul CNN. Foto: Profimedia Images

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și rivalul său republican în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump, se vor confrunta, joi, în prima dezbatere prezidențială americană din acest an, eveniment care se desfășoară în premieră în vară și fără implicarea Comisiei pentru Dezbateri Prezidențiale, agenția independentă care a organizat toate dezbaterile din 1988 până în prezent. Biden și Trump vor dezbate timp de 90 de minute, găzduiți de CNN, într-o dezbatere organizată cu participarea celor două echipe de campanie și cu reguli stabilite de comun acord.

Este prima dată când are loc un astfel de aranjament pentru organizarea dezbaterii prezidențiale. Aceste evenimente, în mod tradițional trei la număr, aveau loc în lunile septembrie și octombrie, cu câteva săptămâni înainte de data alegerilor.

Singura excepție, pe lângă 2024, a fost anul 2020, când din cauza pandemiei și a îmbolnăvirii lui Trump de Covid, ultima dezbatere a fost anulată.

Regulile agreate de cele două campanii sunt după cum urmează:

  • Microfoanele vor fi închise pe parcursul dezbaterii, cu excepția momentului în care unul dintre candidați răspunde la o întrebare;
  • Dezbaterea se va desfășura fără public în studio;
  • Pozițiile podiumurilor candidaților au fost stabilite printr-o aruncare de ban. Ea a fost câștigată de echipa Biden, așa că aceștia vor decide cum vor fi așezați cei doi candidați, în timp ce echipa Trump a decis ordinea vorbitorilor pentru concluzia dezbaterii. Fostul președinte este cel care va vorbi primul la încheierea dezbaterii;
  • Candidații nu au voie să se prezintă cu hârtii scrise anterior sau alt fel de ajutoare, însă aceștia vor primi fiecare un carnețel, un stilou și o sticlă de apă pentru a fi folosite pe parcursul dezbaterii;
  • Echipele de campanie nu au voie să interacționeze cu candidații pe parcursul pauzelor de publicitate, două la număr;

Dezbatere agreată de cele două campanii

Cele două campanii au negociat direct una cu alta pentru dezbateri pentru a stabili propriile reguli, a găsi moderatori și posturi. Echipa Biden a propus, de asemenea, o dezbatere între candidații pentru vicepreședinție. Aceasta ar urma să aibă loc în iulie, după Convenția Națională Republicană, care va stabili formal cine sunt candidații partidului la alegerile din noiembrie.

„Donald Trump a pierdut două dezbateri în faţa mea în 2020. De atunci, nu s-a mai prezentat la vreo dezbatere”, a susţinut Biden într-un mesaj video pe Twitter, la puțin timp după anunțul că dezbaterea va avea loc în iunie și va fi găzduită de CNN.

„Acum pare că vrea să dezbată din nou cu mine. Fă-mă fericit, prietene. O să fac asta chiar de două ori”, a adăugat el.

În replică, Trump a afirmat că Biden este „cel mai slab participant la o dezbatere” cu care s-a confruntat vreodată. Într-un mesaj cu numeroase majuscule, aşa cum obişnuieşte, el a scris: „Sunt gata şi dispus să dezbat cu Joe cel necinstit la cele două date propuse”.

Nici Biden, dar nici Trump nu au dorit să se confrunte în dezbateri electorale cu contracandidații lor la alegerile interne pentru stabilirea candidaților. De partea republicană, Trump a fost absent la toate dezbaterile cu contrandidații săi în alegerile preliminare, în timp ce Partidul Democrat a refuzat să organizeze vreo dezbatere pentru alegerile preliminare. 

Biden a refuzat să participe la dialogul tradiţional televizat organizat de Comisia pentru Dezbateri Prezidenţiale, respingând organizaţia independentă care s-a ocupat de aceste evenimente din 1988. Şefa de campanie a preşedintelui SUA, Jennifer O'Malley Dillon, a informat în scris comisia că acesta nu va fi prezent la dezbaterile programate în 16 septembrie, 1 octombrie şi 9 octombrie.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce temperatură reglezi termostatul la centrală pe timp de noapte, doar pe timp de zi. Așa faci...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Pasiunea pentru care Narcisa Suciu scoate mulți ani din buzunar: “Sunt colecționară. Am vreo 400”
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei