Biden: Am discutat cu Putin. Nu știu dacă el știe ce va face în privința Ucrainei

Data publicării:
vladimir putin da mana cu joe biden
Vladimir Putin și Joe Biden Foto: Profimedia Images

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat, luni, în cadrul conferinței de presă cu Olaf Scholz, cancelarul german aflat în vizită oficială la Casa Albă, că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu știe „dacă el știe ce va face” în privința unei posibile invazii a Ucrainei.

„Am avut mai multe discuții cu rușii și în mod special cu Putin. Nu știu dacă el știe ce va face. Trebuie să realizeze că ar fi o greșeală uriașă să acționeze împotriva Ucrainei, impactul asupra Europei și restul lumii ar fi devastator și ar plăti un preț mare. Am fost foarte direct și sincer cu președintele Putin la telefon și în persoană.

Vom impune cele mai severe sancțiuni economice care au fost impuse și va fi mult de plată de termen lung”, a afirmat Joe Biden.

Președintele a afirmat că impactul sancțiunilor va fi resimțit la nivel global, nu doar de europeni, ruși, dar și „într-un fel” de americani.

„Îi va afecta pe toți, dar va avea un impact profund asupra economiei sale”.

Rusia are pregătită aproape 70% din puterea militară de care crede că ar avea nevoie pentru o invazie la scară largă a Ucrainei, susțin oficiali din administrația SUA. În ceea ce privește perioada unei invazii, terenul este așteptat să înghețe cel mai mult în jurul datei de 15 februarie, au mai spus oficialii, ceea ce ar permite tranzitul unităților rusești mecanizate pe teren accidentat. Astfel de condiții ar continua să fie disponibile până la sfârșitul lunii martie.

„Știu că este într-o poziție în care ar putea invada, asta dacă pământul este înghețat la nord de Kiev. Are capacitatea. Nu știu ce va face”, a mai spus liderul de la Casa Albă.

Biden a promis, după discuția cu cancelarul german Olaf Scholz la Casa Albă, că va opri gazoductul Nord Stream 2, care ar urma să transporte gaz din Rusia până în Germania, dacă armata Moscovei traversează granița Ucrainei.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri